Sigur, in luna martie, pentru a celebra femeile din familie, puteti sa va luati de mana si sa iesiti la pizza sau poate la un film.
Eu insa, va propun si cateva activitati, ca sa puteti serba acasa luna femeilor intr-un mod care sa va ramana in suflet si voua mamicilor si copiilor, dar si eventual bunicii:
- Insirati pe o sfoara margele impreuna, spunand pe rand, odata cu fiecare margica insirata, cate o amintire frumoasa care v-a ramas la suflet (aveti nevoie de: sfoara, margele diverse, amintiri multe).
- Povestiti fiecare de la mic la mare, ce inseamna mama pentru voi.
- Scrieti pe o foaie impartita in jumatate, preferintele celor pe care ii iubiti pe o jumatate si preferintele voastre pe cealalta jumatate (culoare, film, floare, anotimp, sport, activitate, mancare etc.) ca sa va amuzati mai apoi, citind si vazand cat de bine va cunoasteti unii pe ceilalti (aveti nevoie de: foaie, pix, memorie buna).
- Scrieti pe o fasie de hartie un mesaj pentru copilul vostru, un indemn, o incurajare, apoi rulati si introduceti cu grija intr-o sticluta mica pe care o sigilati si o puneti la pastrare cativa ani pentru a fi descoperita mai tarziu cu emotie (aveti nevoie de: foaie, pix, o sticluta).
- Desenati o inima, pe care o despartiti cu linii ca pe un puzzle, urmand ca in fiecare patratel din puzzle sa scrieti o calitate a mamei/copilului sau un motiv pentru care o/il iubiti, iar mai apoi le puneti in rama foto si o expuneti, amintindu-va motivele pentru care va iubiti atat de mult sau o puteti face cadou (aveti nevoie de: foaie, pix, memorie buna).
Va doresc sa va iubiti si sa va celebrati mamele, punand in rama sufletului cat mai multe amintiri minunate construite impreuna.