(Foto: Guliver/Getty Images)

Andrei a fost mutat de părinți la o școală nouă, în clasa a V-a. A tot avut emoții peste vară, dar ai lui i-au repetat că va fi în regulă. Colegii vor fi la fel de drăguți ca la școala veche. Erau puțin îngrijorați, pentru că Andrei nu este genul foarte sociabil, nici nu se remarcă prin rezultate extraordinare la învățătură, în plus schimbarea învățătoarei, de care el se atașase, cu un număr mare de profesori, nu sună chiar bine.

Părinții au răsuflat ușurați când a revenit în prima zi de școală acasă și era încântat.

După o lună de școală Andrei însă s-a îmbolnăvit, a lipsit câteva zile, apoi a început să se plângă în fiecare dimineață că îl doare burta.

A încercat să îi spună tatălui că nu și-a făcut prieteni și că are un coleg la școală care îl face prost în fiecare zi și îi trântește pe jos caietele și penarul, însă a făcut asta într-un moment în care tatăl lui repara ceva și nu a fost atent. A încercat să spună și mamei, care i-a răspuns că așa e în viață și ar fi bine să facă la fel. A completat și cu “nu te plânge tatălui tău, că ești bărbat! El dacă se ducea bătut acasă îl mai bătea o dată și taică’su! Te bate cineva, îl bați și tu!”

La nivel european, România se situează pe locul al treilea la bullying în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit raportului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Potrivit „Salvați copiii”,  trei din zece copii sunt excluși din grupul de colegi.

Trei din zece copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi.

Unu din patru copii a fost umilit în fața colegilor.

Bullying-ul are fețe ascunse și se manifestă sub forma unor numeroase comportamente, cu intenția de a produce suferință și dezechilibru de putere. Există lovituri care se văd, răni care pot fi pansate, dar există și lovituri insinuante, răni care nu știu să strige după ajutor.

Într-o țară în care 63% dintre copii recunosc că sunt bătuți acasă de părinți, iar lovirea cu palma și urecheala nu sunt percepute ca violență fizică, mi se pare firesc că România se află pe locul 3 din 42 în Europa la amploarea fenomenului bullying. Pentru ca bullyingul începe acasă și se termină la școală.

A trata fenomenul bullying cu afirmații de genul „și eu pățeam la fel și n-am murit”, „dacă te bate colegul, te mai bat și eu”, „dacă nu ești în stare să te descurci, nu am ce să îți fac”, „nu mă interesează pe mine prostiile astea, tu pune mâna și învață!”, e oribil pentru copilul copleșit de frică pentru care timpul se dilată și care ar da orice să nu mai meargă la școală. Cred că adulții sunt responsabili să ajute la diminuarea acestui fenomen, cât mai mult.

Dar să trecem în revistă detalii concrete!

Ce înseamnă bullying?

Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici:

· Intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;

· Repetat – aceeași persoană este rănită mereu;

· Dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.

Care sunt cauzele bullying-ului?

Expunerea la violentă a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul fluturelui” (o acțiune mică într-un anumit loc, la un anumit moment-dat, poate produce schimbări majore, exponențial amplificate, în alte zone) la alte fenomene de bullying, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat. De multe ori, agresorul adoptă violența ca ultima posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori neglijat. Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare – de cele mai multe ori, copilul reproduce cu semenii săi ceea ce vede acasă.

Indiferent dacă vorbim despre bullying verbal (tachinare, batjocorire, poreclire, etichetare, jigniri, înjurături), relațional (izolare, excludere, denigrare), fizic (bătaie, îmbrâncire, distrugere sau confiscare a lucrurilor personale) sau mai nou cyberbullying (hărțuire pe telefon sau internet) efectele pentru victimă sunt răvășitoare atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Copiii victime ale bullyingului trec de la confuzie, îngrijorare, tristețe, izolare și scăderea stimei de sine, la tulburări și boli fizice, în caz extrem putându-se ajunge chiar la tentative de suicid.

Cum putem ajuta copiii aflați sub incidența bullyingului?

Mi se pare esențială nevoia de conștientizare a acestui fenomen și ieșirea din zona în care considerăm că foarte multe lucruri făcute sau spuse nu înseamnă agresivitate, ci intră în sfera normalității, atât acasă, cât și la școală.

De asemenea, mi se pare important să înțelegem că efortul trebuie să fie comun, pentru ca rezultatele să apară și că primul pas este prevenția.

Atât la grădiniță și școală mai ales acasă, trebuie să arătăm copiilor tolerantă zero în mod constant față de fenomenul bullying.

Noi la grădiniță am implementat de foarte mult timp în programul zilnic jocuri de empatie și înțelegere a emoțiilor, prin care copiii sunt învățați să își identifice stările emoționale și îndrumați prin jocuri de rol de regulă să înțeleagă ce simț ceilalți copii, atât în postura de „supărat” sau „agresiv”, cât și în postura de „victimă”. La noi, identificarea acestor emoții de foarte timpuriu a ajutat foarte mult copiii.

Cred că și acasă este la fel de important ca părinții să pună preț pe ceea ce simt copiii, să îi asculte, să îi ajute să își identifice de asemenea emoții și să le permită să le manifeste.

Cred că Andrei, personajul poveștii de la începutul articolului, dacă ar fi fost ascultat cu atenție de către părinți, întrebat ce simte și ajutat să își construiască o postură demnă și curajoasă în fața colegului agresiv, nu ar fi fost în postura de a deveni atât de anxios încât să aibă probleme de sănătate.

Sunt convinsă și că, daca diriginta clasei ar fi fost informată despre ceea ce simte Andrei și întâmplările din clasă și dacă ar fi lucrat jocuri de rol cu copiii la ora de dirigenție, agresorul lui Andrei ar fi înțeles cum se simte Andrei și nu l-ar fi agresat. Poate Andrei ar fi înțeles de ce agresorul lui simte nevoia fie răutăcios.

Sunt sigură de asemenea că dacă raportul de consiliere psihologică nu ar fi de un psiholog la 800 de elevi, poate că, deși părinții lui Andrei nu s-ar descurca foarte bine cu gestionarea întâmplărilor, ar exista un liant în persoana psihologului care să ajute enorm toate părțile implicate în această poveste.

Atât Andrei, cât și colegii lui stau atât de mult la școală în compania colegilor, încât este esențial să îi ajutăm să nu fie în postura de victime și agresori, iar perioada din pauzele școlare, când de regulă se întâmplă aceste incidente, să nu se dilate în mintea copilului și să devină un coșmar de netolerat.

Să nu uităm că Andrei, neînțeles astăzi, poate deveni la rândul lui agresor în încercarea lui de a nu mai fi victimă niciodată. Să nu uităm că el va crește copii și le va spune așa cum i-a spus mama lui: „dacă vii bătut, te bat și eu!”

Prevenția și oprirea întâmplărilor din sfera bullyingului presupun eforturi susținute timp îndelungat, dar lucrând cu instrumente potrivite, învățând copiii să își înțeleagă propriile emoții și să respecte emoțiile celorlalți în fiecare zi încă de la grădiniță, ajută și schimbă vieți.