Mă întreb adesea ce înseamnă normalitate în iubire. Şi mereu, mereu, mă gândesc că filmele de dragoste cu final fericit sunt făcute în ciuda noastră, a multor femei care nu au avut şansa să guste din „şi au trăit fericiţi….”, pentru care normalitatea este cu final trist.
Pare însă că destinul nu mă lasă să mă resemnez, căci când şi când îmi apare în faţă iubirea….
Citeste continuarea aici
Până acum mai puțin de o sută de ani, cuvintele „căsătorie” și „din dragoste” nu conviețuiau în aceeași frază. Căsătoria era o instituție prin care se puneau în comun interesele a două familii. Soții plecau la drum cu așteptări romantice minime, iar asta nu era o abordare greșită după cum susțin, chiar astăzi, primele caste din India. Care au interzis căsătoria din dragoste, pentru că „aduce niște probleme de nerezolvat în comunitate”.
Cu alte cuvinte, că se numeau Ion și Maria sau Greta și Hans, în părți diferite ale continentului, când se căsătoreau după înțelegerea părinților lor, cei doi porneau în viața lor de adult, probabil la începutul vieții lor sexuale, cu gândul că vor munci, vor face copii repejor, iar pe la 40-45 de ani vor repeta ciclul și îi vor căsători. End of story. Surprizele erau mult prea rare…
Ce te faci acum însă cu căsătoria? Greta nu-l mai ia pe Hans și nici Hans pe Greta ca să își înceapă viață împreună, ci, mai degrabă, când și-au încheiat etapa de experimentat iubiri și dezamăgiri, de crescut cariera, de bifat experiențe și stabilit priorități, de călătorit în lumea largă. Prea târziu să mai facă un copil? Neah… Greta și-a congelat ovulele pentru momentul potrivit, ca să nu o grăbească ceasul biologic. Citescte in continuare aici
Tot aud in ultimul timp despre a trai in libertate deplina, fara asteptari. Cum adica, fara asteptari?
Pai si progresul nostru, a merge mai departe in viata avand un scop, o ratiune, niste ambitii personale si profesionale? Cum putem face lucruri, cum putem merge mai departe, daca suntem oameni normali, cu familii, copii, catei si locuri de munca, fara a asteptam nimic?
Eu astept tot timpul cate ceva: de la Dumnezeu sa ma tina sanatoasa, dar mai ales sa-i tina sanatosi pe cei pe care ii iubesc pana la stele, de la copiii mei sa fie fericiti si sa creasca in pace, de la univers sa imi ofere cand si cand, ca din senin, o raza de soare, un curcubeu, o ploaie de vara, o oportunitate, o iubire frumoasa. Am si asteptari concrete, cotidiene, cum ar fi sa se aprinda lumina cand apas pe buton, sa porneasca masina si cand sunt -25 de grade, sa gasesc deschis la magazin cand merg la cumparaturi.
Obisnuiesc ca din cand in cand sa plec singura undeva. Iar asta ma duce cu gandul la prima escapada de felul asta. Erau copiii mai mici iar eu intr-o perioada atat de incarcata, incat doar cand auzeam „mama” ma incordam toata. M-am gandit ca daca plec, or sa mai strige si „tata”. Si asa mi-am facut bagajul, am aranjat programul lor ca o mama responsabila si dusa am fost….vreo 20 de km pe autostrada spre Ploiesti pana la primul gand „rau”. Apoi m-au lovit pe rand, nu neaparat in ordinea asta, dar fiecare de mai multe ori: „sunt mama rea” „ma simt vinovata” „ce o sa fac eu singura undeva” „o sa fie oribil” „nu o sa am cu cine sa vorbesc” „o sa plang in camera singura de dorul lor”…ma rog, o serie mult mai lunga, dar a fost demult si nu imi amintesc chiar tot ce-mi trecea prin minte. Oricum a fost o lupta de lamurire cu mine ca sa nu fac cale intoarsa acasa. Si asa am ajuns la destinatie. Evident, m-am gandit sa dorm doua ore si apoi sa decid daca ma intorc acasa.
Catelusa noastra mititica a fatat zilele trecute doi pui. A fost prima oara cand am stat in preajma unei mamici care isi aduce puii pe lume. Am vazut, fascinata, cum respira, cum a intampinat contractiile cu curaj, cum a taiat singura cu dintisorii cordonul ombilical, a curatat si asezat incetisor, la tate, puisorii.
Apoi a stat langa ei, permanent, cu privirea plina de dragoste, grija si preocupare. A refuzat sa plece de langa ei de cand ii are. Daca pleaca, duce cu ea, pe rand, fiecare pui, acolo unde merge. Stie tot ce are de facut, instinctiv.
Culmea e ca nu a fost inscrisa la cursuri Lamaze, nici la „cum sa cresti la moda copilul mic”, nici la „cum sa invatam copilul nou nascut limba engleza”, nici la „cum sa cresc corect copilul ca sa nu aiba schimbari hormonale in adolescenta”.
Ati vazut ce fac cele mai multe viitoare mamici pe ultima suta de metri, inainte sa nasca? Citesc si merg la cursuri. Multe, de toate felurile de parenting, cu orice trainer. Am cunostinte care au mers la cursuri de abordare a comportamentelor anormale ale adolescentilor, pe vremea cand erau inca insarcinate. Viitoarele mamici ajung sa stie, teoretic, totul despre cresterea viitorului copil, de la 0 la 18 ani.