“Nu stim ce sa ii facem. Si pe noi ne bate acasa dar totusi, vorbim de un copil de trei ani, nu este ca si cum te loveste un adult. Dar de-aia platim gradinita, sa il educati”. Probabil fiecare angajat al unei gradinite sau scoli a auzit aceasta fraza sau una asemanatoare.

Dupa parerea mea, cel mai important rol in educatia copilului il are familia. Mai apoi, alaturi de gradinita, trebuie creat un triunghi, scoala-familie-copil.

Doar ca dupa parerea mea de cele mai multe ori ne invartim intr-un cerc vicios, cu totii, care arata aproximativ in acest fel: cat este copilul foarte mic, roieste in jurul lui toata familia si este atat de dragalas chiar si cand mai “intinde coarda”, asa incat parintii prefera sa nu fie fermi.

Apoi, odata ce incepe gradinita, copilul petrece aproape toata ziua departe de parinti. Cei mai multi dintre copii, au incepand de la varsta de 2 ani un program de gradinita mai lung decat programul de serviciu al parintilor si de asemenea, vacanta mult mai scurta decat concediul anual al unui parinte.

Pentru ca stau atat de mult timp despartiti, tendinta naturala a celor mai multi parinti este sa compenseze absenta din viata copilului cu lipsa limitelor si cu cadouri. “Petrecem atat de putin timp impreuna si prefer sa nu il mai cert, il las sa faca ce vrea si ii cumpar ce vrea el”

Dar copiii, ca sa aiba senzatia ca se pot baza pe parinti si sa creasca in siguranta, au mare nevoie de limite. Nu vorbesc de agresivitate ci vorbesc de limite puse cu blandete dar cu fermitate in acelasi timp. Sa stie care este delimitarea, “perimetrul” in care se desfasoara si ca, oricat ar insistan, s-ar tranti si ar plange, parintele nu negociaza aceste limite.

Un parinte care nu are puterea de a impune limite copilului, in mod clar si repetat,

va creste un viitor adult incapabil de a tolera refuzul. Un astfel de copil va fi probabil un adult abuziv, impulsiv si frustrat.

Un copil are nevoie sa interiorireze toata gama de sentimente. Si bucurie si fericire, dar si refuzul si frustrarea. In nici un caz modelul correct de a-l creste nu este acela in care parintele incearca sa nu il deranjaze cu nimic si sa ii creeze un sir nesfarsit de satisfactii, culpabilizandu-se de cate ori nu ii iese acest lucru.

Lucram la gradinita cu  foarte multi copii care din punct de vedere cognitiv sunt deosebiti. Inteligenti, vioi, capabili sa progreseze fantastic de mult. Si totusi, este imposibil de lucrat cu ei din cauza faptului ca nu au limite, nu rezista la frustrari si sunt anxiosi.

Asadar sfatul meu, este ca, inainte de orice alte tehnici de parenting, sa va propuneti sa stabiliti copiilor limite. Sunt carti, sunt cursuri si se poate invata chiar la gradinita, cu ajutorul educatorului. Doar ca, este atat de importanta intelegerea corecta a impunerii acestor limite, acasa.

Somnul de pranz este un subiect in privinta caruia, spre surprinderea mea, exista un soi de disputa permanenta intre o parte dintre parinti si Gradinita.

Sunt parinti care considera ca obiceiul somnului de pranz este doar un element implementat strict in scopul unei pauze pe care o fac educatoarele spre beneficiul lor si astfel sustrag copilul de la un program animat in timpul caruia ar putea sa invete lucruri noi.

Noi credem cu tarie ca somnul de pranz, ajuta atat copiii cat si adultii. Ca atare mentionez in continuare motivele pentru care regula somnului de pranz exista in Gradinita Butterfly si probabil in general in gradinite:

• Prin somnul de pranz se reduce hiperactivitatea si anxietatea. Noi am incercat la gradinita sa inlocuim somnul de pranz cu activitati, in anii trecuti, pentru copiii de grupa mare. Am observat o tendinta de hiperactivitate a copiilor, lipsa de rabdare si diminuarea semnificativa a atentiei in perioada activitatilor de dupa amiaza. Copiii au, la fel ca si adultii, curbe de efort. Oricat ne dorim sa parcurga activitati coordonate continuu , au nevoie de pauze. Din acest motiv se succed in programul corect al gradinitei: activitati de invatare academica prin joc, jocuri miscare coordonate, activitati libere in care copiii nu trebuie sa respecte reguli impuse, dar si perioade de odihna;
• Dupa odihna de pranz, copiii sunt mai relaxati, cooperanti, receptivi si voiosi;
• Studiile clinice arata ca somnul de pranz are un efect pozitiv asupra dezvoltarii creierului, ajutand copiii sa aiba o memorie mai buna pe termen lung;
• Se va putea concentra mult mai bine, fiind dovedit faptul ca o repriza de somn creste capacitatea de atentie si concentrare cu 40%;
• Se fixeaza mult mai bine in mintea lor informatiile primite dimineata             Desi in programul gradinitei rutina care are legatura cu somnul de pranz se desfasoara in intervalul aproximativ 13-16, nu tot acest interval este dedicat somnului. Copiii merg in dormitor dupa masa, in intervalul 13-13.30 se schimba si merg la toaleta iar intervalul 13.30 – 14 este dedicate povestii educatoarei. Pana in jurul orei 14.00 majoritatea copiilor adoarme (ei sunt indrumati sa stea linistiti si sa odihneasca ochisorii si corpul, asa incat se poate intampla sa fie zile in care o parte din ei sa nu adoarma), urmand sa fie treziti pana la ora 15.30 pentru programul de dupa amiaza. Asadar perioada in care dorm este de o ora si jumatate cel mai mult.

Sunt parinti care considera ca din cauza somnului de la pranz, copilul nu mai adoarme seara la o ora adecvata. Eu cred ca tendinta copilului de a adormi seara tarziu are legatura mai degraba cu:

• Programul active al familiei seara sau expunerea la TV, telefon sau alte intrumente care pun copilul in contact cu imagini sau sunete puternice;
• Dorinta copilului de a petrece cat mai mult timp cu membri familiei;
• Excitarea mentala generata de etapele de salt puternic din punctul de vedere al dezvoltarii intelectuale.

Sunt de parere ca mai degraba lipsa somnului de pranz, decat existenta lui, genereaza o stare de agitatie si nervozitate seara, care nu il ajuta deloc pe copil sa adoarma.