Ghici cât de mult te iubesc, de Sam McBratney, cu ilustraţii de Anita Jeram
„Iepurasul Castanuta-cel-Mic, pregatindu-se sa mearga la culcare, se apuca strans de urechile nemaipomenit de lungi ale iepurasului Castanuta-cel-Mare. Voia sa fie sigur ca iepurasul Castanuta-cel-Mare il asculta.”
Asa incepe delicata poveste despre cei doi iepurasi, Castanuta-cel-Mic si Castanuta-cel-Mare, un text sensibil, pe care orice parinte il poate citi copilului sau, inainte de culcare sau cu alta ocazie. Plin de farmec si insotit de ilustratii atragatoare si delicate, textul poate fi o sursa de amuzament si joc si, prin urmare, o ocazie de a crea un moment foarte special intre copil si parinte. Castanuta-cel-Mare poate fi vazut atat in rolul tatalui, cat si in rolul mamei, iar Castanuta-cel-Mic poate fi atat fetita, cat si baietel. Tatii vor fi foarte fericiti, pentru ca acesta este unul dintre putinele texte in care se pot regasi si ei.
Iepurasul cel mic ii arata parintelui sau cat de mult il iubeste. Si il iubeste cat poate el ajunge, daca se ridica pe varfurile picioarelor, si pana unde poate el sari, daca isi aduna toate puterile. Dar iepurasul cel mare are bratele mai lungi si poate ajunge mai departe si poate sari mai sus. Daca e asa, atunci micul iepuras il iubeste pana la Luna, iar iepurasului cel mare…
„Ghici cat de mult te iubesc” poate fi o poveste perfecta pentru ritualul de culcare. Copilul cere sa o auda seara de seara si „te roaga el, din tot sufletelul lui, sa i-o citesti de doua ori”. Iar parintele, ori de cate ori ar citi-o si oricat de bine ar invata-o pe de rost, se emotioneaza de fiecare daca, pentru ca, in ultima instanta, este o poveste chiar despre el si despre copilul lui. Pe scurt, cartea asta este despre dragostea dintre un parinte si copilul sau. Si oricat de mult l-ar iubi copilul pe parinte, acesta il iubeste si mai mult.
Mai mic (un an, doi sau trei) sau mai maricel (poate patru sau cinci), copilul va indragi aceasta poveste si va asculta pe jumatate adormit sau, ca in cazul nostru, va topai ca iepurasul cel mic, va saruta ilustratiile si in cele din urma va adormi fericit. Asa de draga ii este povestea.
Am citit aceasta carte de sute de ori si ori de cate ori ajung la final, abia imi retin emotia. Cititi-le copiilor acest text si aratati-le ilustratiile. Va asigur ca nu veti regreta decat, poate, ca ati descoperit-o asa de tarziu.
P.S. Daca un copil este ceva mai maricel si invata sa citeasca, aceasta poate fi si prima carte pe care va fi citit-o in viata lui. Si ce bucurie ar fi, daca asa s-ar intampla!
*articol scris de Elena Dragomir, Invatator la Scoala Primara Butterfly