Am ajuns la hotel. Parcarea sus, receptia jos, pe scari. Am luat in brate bagajele si umerasele cu haine pentru eveniment si, dupa ce am ciocanit insistent la usa incuiata, am vazut afisul “daca este incuiat, sunati cu incredere la….” Asa a inceput “our treasure hunt”:

„Aveti cumva rezervare?”
“Nu, am sunat sa va intrebam daca nu iesiti la o cafea cu noi. Normal ca am rezervare, deschide odata ca am bagaje in brate“.

“Inteleg dar daca vreti sa intrati, noi nu suntem la hotel si trebuie sa va descurcati singure.”

Impodobita cu bagaje ca pomul de craciun, cu indrumarile omului intr-o ureche iar in cealalta cu vociferarile sora-mii care era convinsa ca prietenii nostri ne-au facut o farsa, am urcat inapoi pe scara, „pe platoul de langa hotel, sub streasina, in dreptul cifrelor scrise cu marker, este cartela de acces in cladire”. „Haideti doamna, cum nu ajungeti? Nici daca va ridicati un pic pe varfuri?”.

Intr-un final am intrat si am pus bagajele in receptie, razand cu lacrimi, dar conversatia nu s-a sfarsit aici:

„Aprindeti lumina din fata dvs, ca nu ne place pe intuneric.” zise omul.  „Cautati in registrul pe receptie, rezervarea dvs. si numarul camerei, iar in spatele dvs aveti cheia de la camera si telecomanda.”

Dupa ce ne-am vazut in camera si am spus „la revedere”, mi-a raspuns cu dojana ”Pai si cartela de acces in hotel? N-o duceti la loc? Nu credeti ca mai vin si alti oaspeti in afara de dvs?”

Recunosc ca nu m-a enervat povestea, chiar i-am fost recunoscatoare tipului ca nu ma gandeam ca o sa avem parte de o portie zdravana de ras inainte sa ajungem la nunta.

Ne-am gandit ca am putea sa fim si noi a doua zi la fel de simpatice si sa ii lasam in loc de bani, o harta cu drumul pana la noi, ca sa fie tot cu autoservire, dar nu ne-a dat sansa. La check out, omul era prezent, pe baricade.

„Ati vazut doamna ca v-ati descurcat? Asta e noul curent in turism, zice. Probabil n-ati calatorit recent ca erati obisnuita altfel.”

„De calatorit, am mai calatorit. Dar nu la hoteluri asa actuale ca al dvs. Daca asta e directia, mi-as face si eu un hotel ca pare destul de simplu.” i-am zis.