“Nu stim ce sa ii facem. Si pe noi ne bate acasa dar totusi, vorbim de un copil de trei ani, nu este ca si cum te loveste un adult. Dar de-aia platim gradinita, sa il educati”. Probabil fiecare angajat al unei gradinite sau scoli a auzit aceasta fraza sau una asemanatoare.
Dupa parerea mea, cel mai important rol in educatia copilului il are familia. Mai apoi, alaturi de gradinita, trebuie creat un triunghi, scoala-familie-copil.
Doar ca dupa parerea mea de cele mai multe ori ne invartim intr-un cerc vicios, cu totii, care arata aproximativ in acest fel: cat este copilul foarte mic, roieste in jurul lui toata familia si este atat de dragalas chiar si cand mai “intinde coarda”, asa incat parintii prefera sa nu fie fermi.
Apoi, odata ce incepe gradinita, copilul petrece aproape toata ziua departe de parinti. Cei mai multi dintre copii, au incepand de la varsta de 2 ani un program de gradinita mai lung decat programul de serviciu al parintilor si de asemenea, vacanta mult mai scurta decat concediul anual al unui parinte.
Pentru ca stau atat de mult timp despartiti, tendinta naturala a celor mai multi parinti este sa compenseze absenta din viata copilului cu lipsa limitelor si cu cadouri. “Petrecem atat de putin timp impreuna si prefer sa nu il mai cert, il las sa faca ce vrea si ii cumpar ce vrea el”
Dar copiii, ca sa aiba senzatia ca se pot baza pe parinti si sa creasca in siguranta, au mare nevoie de limite. Nu vorbesc de agresivitate ci vorbesc de limite puse cu blandete dar cu fermitate in acelasi timp. Sa stie care este delimitarea, “perimetrul” in care se desfasoara si ca, oricat ar insistan, s-ar tranti si ar plange, parintele nu negociaza aceste limite.
Un parinte care nu are puterea de a impune limite copilului, in mod clar si repetat,
va creste un viitor adult incapabil de a tolera refuzul. Un astfel de copil va fi probabil un adult abuziv, impulsiv si frustrat.
Un copil are nevoie sa interiorireze toata gama de sentimente. Si bucurie si fericire, dar si refuzul si frustrarea. In nici un caz modelul correct de a-l creste nu este acela in care parintele incearca sa nu il deranjaze cu nimic si sa ii creeze un sir nesfarsit de satisfactii, culpabilizandu-se de cate ori nu ii iese acest lucru.
Lucram la gradinita cu foarte multi copii care din punct de vedere cognitiv sunt deosebiti. Inteligenti, vioi, capabili sa progreseze fantastic de mult. Si totusi, este imposibil de lucrat cu ei din cauza faptului ca nu au limite, nu rezista la frustrari si sunt anxiosi.
Asadar sfatul meu, este ca, inainte de orice alte tehnici de parenting, sa va propuneti sa stabiliti copiilor limite. Sunt carti, sunt cursuri si se poate invata chiar la gradinita, cu ajutorul educatorului. Doar ca, este atat de importanta intelegerea corecta a impunerii acestor limite, acasa.