Am decis sa povestesc o parte din experienta noastra cu scoala, in incercarea de a ajuta parintii care ca si mine, au trait zbaterea si responsabilitatea alegerii celui mai bun drum pentru copil.

Daria a mers la o gradinita privata si la scoala primara privata si nu am nici o indoiala ca am luat cea mai buna decizie pentru ea. A crescut armonios si i-au fost insuflate valori sanatoase, a avut colegi simpatici,  indrumatori de calitate… ce sa mai, un mediu in care a crescut frumos.

In clasa a V-a am decis sa o mutam la o scoala mai mare. Am avut cateva motive obiective si cateva subiective.

Am fi ales pentru ea o scoala unde stiam ca se pune accent pe dezvoltarea emotionala a copilului, esentiala dupa parerea mea, caci traiesc cu credinta profunda ca se recupereaza mult mai usor ce e in minte decat ce e in suflet. Dar ea nu a ales ca noi.

A vrut sa mearga impreuna cu o parte din colegii ei la o scoala renumita pentru „ca se face carte”. Nu eram sigura ca este cea mai buna alegere , dar ne-a cerut sa avem incredere in ea si sa o lasam. Asa ca am lasat-o…..

A urmat un semestru de cosmar in care:

• A stat cu tot cu drum la scoala 10-11 ore (scoala privata cu program school/after school);
• A facut teme 4-5 ore in fiecare week-end (asta era ce ii ramanea dupa orele de teme din clasa);
• Nu a contat intr-o masura semnificativa ca a fost cu colegii ei;
• A fost extrem de stresata;
• Am mers la scoala cat n-am fost in toti anii dinainte, in speranta de a ajuta cumva la calibrarea corecta a temelor scolare.

In ziua in care a adormit cu capul pe banca la scoala si ne-a spus ca in vacanta vrea doar sa doarma, am realizat brusc ca am impus fetitei noastre acelasi ritm pe care l-am avut in viata mea de sportiv de performanta. Ritm pe care l-am urat din tot sufletul meu!

Am mutat-o din semestrul urmator la o scoala de stat. Nu la liceu de elita, nu la cea mai vestita scoala din Bucuresti, nu la cea mai vestita profesoara de nu stiu ce.

De data asta am ales cu mintea limpede si eliberata de orice prejudecati, un loc pentru copilul nostru, asa cum il cunoastem noi, cu nevoile pe care ea le are. Nu a fost usor, m-am gandit, razgandit, perpelit…in fine, tot tacamul. Am ales un loc cu acces usor, cu oameni buni, cu copii primitori si care au preocupari normale. Sigur, nu are doar profesori unul si unul, chiar imi povestea niste experiente simpatice. Dar are la materiile importante profesori buni, interesati de educatie si copii, iar in rest am eu grija sa “o incarc pozitiv”.

Nu stiu daca pe termen lung scoala aleasa este alegerea ideala, dar stiu sigur ca astazi este cea mai buna alegere. Cum stiu? Astazi fetita mea a urcat in masina razand si mi-a spus:

„Imi place scoala asta, vin cu bucurie, sunt fericita, mami!”

Am simtit liniste si  bucurie profunda.

Am realizat ca doar atunci cand ne-am oprit din a accepta toate presiunile sociale, doar atunci cand am ascultat ce simte copilul nostru, ce poate sau nu poate el independent de ce fac ceilalti copii, doar atunci am ales pentru ea ceva ce, iata, o face fericita. Iar eu stiu sigur ca fiind fericita va putea sa invete tot ce va vrea ea in viata.

Am scris randurile de mai sus cu tot sufletul pentru fiecare parinte care simte menghina presiunii sociale, care se simte ingrozit ca nu va fi copilul cel mai bun, ca va pierde startul, ca nu va prinde un loc bun la liceu mai tarziu, daca nu are zece pe linie. Sper sa fie de folos experienta noastra!