Era odata un motan care avea trei nume. Un nume il stiau toate pisicile care auzisera de motan, pe un alt nume ii spunea familia lui si prietenii cei mai apropiati si mai avea un nume pe care il stia doar el. Pornesc de la analogia pe care fiica mea a facut-o intre motan si fiecare dintre noi.

Ea a tradus povestea asta ca fiind fiecare dintre noi.

Cei din exterior care ne cunosc sau ne stiu, au o imagine, adica stiu primul nume,

Al doilea nume il stie cercul nostru apropiat, familia si prietenii si vine cu o alta imagine.

Noi, in profunzime stim despre noi ca suntem diferiti de ceea ce stie atat cercul extins cat si familia, al treilea nume.Cei mai multi dintre oameni isi cunosc doar doua nume. Numele dupa care sunt stiuti de cercul extins si numele dupa care sunt cunoscuti in cercul intim. Numele fireste este suma comportamentelor, valorilor, reputatia sau imaginea. Este cine suntem noi.

Nu am fost invatati, stimulati sa ne punem intrebarea „Cine sunt eu, care de fapt este „numele” meu?” . Am invatat de foarte mici sa privim doar in exterior. Traim intr-o lume in care ti se spune: sa inveti pe de rost, sa citesti ce spun altii, sa nu iti dai cu parerea, este un interval de varsta cand trebuie sa te casatoresti, cand trebuie sa faci copii, cand trebuie sa te angajezi. Stii cate calorii sa mananci, de cate ori pe zi sa mananci, cat sport sa faci, cate ore sa dormi, cat sa cantaresti. Daca esti femeie, stii cum sa arate buzele, cum sa arate sanii, ce trebuie sa spui, cum sa te faci iubita, ce le place barbatilor in functie de zodie……..si asa mai departe. Este obositor. Nimeni nu mai are loc sa se opresca si sa se deconecteze de exterior ca sa se poata uita in interior.

De cele mai multe ori facem profesional si personal lucruri care ne duc spre imaginea exterioara a succesului, invatam teoretic sa fimbuni angajati, mai tarziu manageri sau lideri din alta parte, invatam sa ne purtam, sa fim parinti buni, sa fim soti buni, invatam ce inseamna timpul de calitate, ce sport da bine sa facem, unde e cool sa mergem. Obositor…..

Atat de obositor incat cei mai multi dintre oameni imbatranesc fara sa aiba timp sa se gandeasca daca tot ce sunt ei are vreo legatura de fapt cu cine sunt ei. Nu isi cunosc niciodata al treilea nume.

Cele mai mari obstacole in calea autenticitatii sunt frica, rusinea si nevoia de a apartine.

De cele mai multe ori ajungi sa iti cunosti totusi profunzimile interioare si sa te intrebi „Cine sunt de fapt?” doar daca doare, doar daca este greu, doar daca viata te scoate atat de mult din culcus incat nu ai incotro si trebuie neaparat sa „te cauti inauntru” ca sa iti poti crea noi ancore. Si e bine si atunci, decat niciodata.

E.E. Cummings spunea: „A fi tu insuti intr-o lume care face tot ceea ce ii sta in puteri pentru a face din tine oricine altcineva decat tu insuti inseamna a duce cea mai grea batalie din viata unui om si a nu inceta sa te lupti”

A fi autentic inseamna sa cunosti bine cele trei nume de care vorbesc in primul paragraf. Si inseamna sa fii atat de curajos si puternic incat sa iesi constient din tot ce insemna repere date de exterior, sa iesi din forma care poate fi vazuta sau atinsa si sa depasesti frica de a fi cine esti tu cu adevarat. Sa arati lumii cine esti, nu cine ai invatat ca trebuie sa fii, ce valori ai, ce crezi si ce iubesti. Sa fii liber!

Imi place mult definitia pe care o da Brene Brown autenticitatii ca fiind „practica zilnica a detasarii de imaginea cu care credem ca trebuie sa ne identificam si a acceptarii adevarului nostru interior”

Abia din acest punct poate sa plece cu adevarat calitatea de lider, pentru ca alinierea profunda a tuturor valorilor ne fac autentici si de incredere. Iar liderul este in primul rand autentic, nu perfect!