Traiesc si invat

5 GRESELI PE CARE LE FAC ANTREPRENORII IN EDUCATIE LA INCEPUT DE DRUM

Leave a comment

Există adevăr în zicala, „o greșeală este doar o oportunitate de creștere și învățare”. O eroare minoră poate fi văzută, de obicei, ca o lecție despre ce să nu faci, așa că nu-ți fie teamă să încurci din când în când, mai ales dacă ești proprietar de afaceri sau te gândești să-ți începi propria afacere. Odată ce știi ce să nu faci, ești cu un pas mai aproape de a ști ce să faci și cum să faci asta!

Acestea fiind spuse, nu există niciun motiv pentru care trebuie să faci singur acele greșeli pentru a învăța din ele. A învăța din greșelile altor antreprenori care au început înaintea ta este o modalitate excelentă de a asigura succesul, indiferent de efortul tău.

Mai jos sunt cinci greșeli comune pe care fiecare antreprenor in educatie care se afla la inceput de drum ar trebui să le evite.

Ai O MOTIVATIE INCORECTA DE A PORNI LA DRUM.

Sa incepi o scoala/gradinita/afterschool sau alta institutie educationala  din motivatii precum:

„am un copil si mi se pare ca am fost un bun parinte iar asta inseamna ca stiu sa fac educatie” sau

„m-am saturat sa fiu angajat si vreau sa am timp liber asa ca imi deschid gradinita” sau

„am un spatiu si nu am ce sa fac cu el si m-am gandit ca iubesc copiii si atunci gradinita este o alegere foarte buna pentru spatiul meu”

Decizia de a incepe o activitate care presupune o investitie pe termen foarte lung de timp si bani este o decizie care este corect sa fie luata obiectiv si nu bazat pe emotie. Ce trebuie sa stie orice antreprenor in educatie este ca un proprietar de gradinita lucreaza cel mai mult cu parintii si ceilalti stakeholderi iar lucrul cu copiii este doar o parte din activitatea antreprenoriala. De foarte multe ori trec zile intregi in care interactiunea directa a antreprenorului cu copiii este doar in trecere asadar, asa cum sa ai o brutarie nu inseamna sa faci paine, nici sa ai o gradinita nu inseamna sa predai.

De asemenea, cei mai multi dintre viitorii antreprenori isi imagineaza ca daca nu exista un cadru care sa presupuna un program standard, asta inseamna timp liber. Dar realitatea este ca un startup inseamna multe alte lucruri dar niciodata timp liber, cel putin in primii ani de activitate.

Sunt doar doua exemple care demonteaza motivatii initiale si care pot duce destul de repede antreprenorul intr-o zona de frustrare si disconfort. Un set de motivatii initiale corect identificare pastrea energia si puterea de munca pe termen lung si de aceea este foarte important sa descoperim „de ce-ul” care ne face sa demaram o activitate de acest fel.

NU CHELTUIESTI SUFICIENȚI BANI (SAU CHELTUIESTI PREA MULȚI)

Ca antreprenor, banii vor fi probabil o preocupare principala.

A nu evalua corect sau a nu evalua deloc investitia duce intr-o zona de haos.

Majoritatea antreprenorilor abia au bani de cheltuit.

Cei care au insa mentalitatea „trebuie să cheltuiești bani pentru a face bani” pot intra tot intr-o zona distructivă dacă este lăsată necontrolată. În schimb, ar trebui sa fii undeva la mijloc. Ține cont de cheltuielile și finanțele tale și învață să cheltuiești suficient, dar nu prea mult.

De asemenea invata sa corelezi cheltuielile cu etapele de investitie asa incat sa nu ramai in mijlocul procesului de startup fara resurse financiare.

TE GANDESTI CA LE FACI TU PE TOATE.

Motivatia acestei decizii de regula este legata de senzatia ca nu ai resurse, dar de cele mai multe ori tocmai acesta decizie te face sa cheltuiesti mult mai mult. Luand langa tine un mentor sau consultant cu experienta, mergi deja pe un drum batatorit cu solutii optimizate si riscul sa irosesti bani este mult mai mic.

alta motivatie poate fi „nu stie nimeni ca mine pentru ca eu imi cunosc produsul, eu am avut ideea, eu stiu nisaȚ.

Sigur este asa, dar asta nu inseamna ca un antreprenor are toate abilitatile din toate sferele de cunostinte presuruse de un proces de dezvoltare a afacerii. Fiind „om bun la toate” te poate duce usor intr-o zona de extenuare si demotivare fara reduceri semnificative de costuri, intr-un final.

 

ITI PUI PRODUSUL PE PRIMUL LOC SI UITI DE CLIENT SI COMUNICAREA CU EL

S-ar putea sa nu sune ca o greseala, dar de cele mai multe ori antreprenorii isi imagineaza ca totul este despre produs: Cum arata gradinita/scoala si programa folosita?

Asta rupe legatura importanta cu ce nevoi are clientul si cum reuseste sa comunice antreprenorul ca nevoile clientului vor fi implinite. Nu produsul plateste cheltuielile, clientul plateste chieltuielile iar asta este un reminder extrem de important pentru primii ani pe care ii dedici unei gradinite sau unui alt produs educational.

Mai ales in cazul lucrului cu copiii mici, care nu sunt consumatorii finali, (parintii lor sunt in aceeasi masura clienti), comunicare este uneori mai importanta decat cum arata spatiul sau cum arata procesul educational, desi este greu de crezut si acceptat.

FACI MARJELE DE PROFIT PREA MICI SAU PREA MARI

Marjă de profit sănătoasă este esențială pentru succesul tău. Setarea prea scăzută acum vă va face viața infinit mai dificilă în viitor. Acest lucru se datorează faptului că în cele din urmă va trebui să creșteți prețurile, iar apoi clienții tăi vor fi supărați. Este mai bine să setați imediat o marjă de profit realistă. Doar stabiliți costurile de producție și operare, determinați câtă flexibilitate aveți și apoi setați un preț rezonabil pentru a avea o marjă solidă. Nu-ți fie frică să ajungi prea sus la începutul lucrurilor.

In acelasi timp, marjele prea mari de profit stabilite din dorinta de a fi pe profit in prima zi de activitate, pot fi daunatoare in aceeasi masura daca sunt sunt adaptate la realitatea pietei.

Nu este ușor să fii antreprenor. Daca ar fi usor, toata lumea ar fi antreprenor, n-am avea loc unii de ceilalti si n-am mai avea de unde sa alegem angajati.

Vei face sigur greșeli, face parte din proces. Dar poti invata din greselile celorlalti si te poti pregati temeinic de la inceput pentru drumul tau. Asta va face procesul de inceput mult mai lin, solid si stabil.

 

Traiesc si invat

Poti face ceva sa fii mai fericit?

Leave a comment

Unul dintre cursurile care mi-au influentat felul in care gandesc este “The Science of Well Being” . Il puteti gasi pe Coursera, o platforma pe care o recomand din suflet pentru ca aduce educatia marilor Universitati intr-un spatiu super accesibil, Cursul “The Science of Well Being” este al Yale University, predat  de sefa catedrei de psihologie, Laurie Santos.

Va impartasesc cateva idei care  mi-au ramas mie in minte, pentru zilele nu tocmai usoare prin care suntem nevoiti sa trecem.

In primul rand trebuie sa stiti ca, desi fericirea este o preocupare constanta in viata noastra si nu doar a noastra, a fost in trecut si va fi in viitor, stim destul de putine despre acest concept si ceea ce stim cu siguranta este ca stam  rau la a face predictii despre ceea ce ne va face fericiti. Pe scurt, studiile arata ca habar nu avem ce este fericirea si investim efortul imense in niste variante complet gresite.

Daca v-as pune sa completati fraza “Cand o sa……..voi fi fericit”, probabil raspunsul va fi legat ce ceva din exteriorul vostru, ceva foarte palpabil. Cand o sa am mai multi bani, casa pe care o vreau, masina dupa care tanjesc, o iubita dupa care sa intoarca toata lumea  capul, un sot care sa ma rasfete, jobul ideal, corpul ideal, etc….

Toate aceste predictii insa conform unor studii serioase nu sunt reale, lucrurile de mai sus odata bifate nu v-ar face mai fericiti pe termen lung.

Daca vreti sa aprofundati trebuie sa cautati cursul lui Laurie sau sa o ascultati in diverse podcasturi, pentru ca, concluziile de mai jos se bazeaza pe niste studii foarte temeinice si nu sunt nicidecum opiniile ei personale, insa  pe scurt, lucrurile stau cam asa:

  • starea nostra de bine este in proportie de 50% influentata genetic (venim cu optiunea optimist sau pesimist din fabrica), 10% de imprejurari si 40% din atitudinea noastra. Deci pe asta 40% ne putem baza ca il putem influenta;
  • intuim gresit caile prin care dobandim o stare de bine si de obicei pierdem energie uriasa sa ajungem acolo, in punctul in care ne imaginam ca am fi fericiti iar acolo nu gasim nimic; de fapt cele mai puternice intuitii sunt false adeseori.
  • gandim gresit in termeni absoluti, totul sau nimic si avem repere comparative gresite. La harvard s-a facut un studiu in care oamenii au fost intrebati daca prefera sa castige 50K cand ceilalti castiga 25K sau sa castige 100K cand ceilalti castiga 250K. Ce credeti, au ales prima varianta.
  • nu luam in calcul “hedonic adaptation” respectiv mintea se obisnuieste relativ repede cu orice si revine la gradul initial de stare de bine. Adica dupa 2 ani de cand te-a luat de nevasta, esti la fel de fericita cum erai inainte. Asta cu “au fost fericiti pana la adanci batraneti” nu e ce trebuie….
Ce ne face cu adevarat mai fericiti?
– sa fim buni cu ceilalti!
– sa avem timp mai mult
– sa ne conectam social cu ceilalti
– sa ne controlam mintea (a wander mind is an unhappy mind)
Ce strategii ai la indemana sa ajungi acolo?
– sa savurezi constient ce experimentezi!
– sa scrii in jurnalul recunostintei in fiecare zi
– sa dormi 7 ore
– sa faci miscare minim 30 de minute zilnic
– sa meditezi zilnic
– sa te mai compari (fie spune STOP, fie nu te mai afla in contextual comparatiei)
– sa intreruri experientele, fa pauza si apoi reincepe, asa incat mintea sa nu se obisnuiasca (de-asta ne fac fericiti vacantele si nu masinile de exemplu)

Nu uitati ca toata stiinta din lume nu ajuta fara a experimenta, dar eu desi ce am scris mai sus par clisee, daca devin obicei va ajuta foarte mult, pentru ca le-am testat.

Pe de alta parte, desi traim toti animati de aceasta dorinta de a fi fericiti, nu stiu daca natura a avut asta ca deziderat cand ne-a creat. Poate suntem sa evoluam ca specie, sau suntem sa ne gasim sensul, esenta…….si poate toate astea nu au nimic a face cu conceptul de fericire la care ne gandim fiecare dintre noi. Insa asta nu ne impiedica sa gasim drumul spre o stare de bine, de echilibru si de bine.

 

 

 

Traiesc si invat

Liderul este autentic, nu perfect!

Leave a comment

Era odata un motan care avea trei nume. Un nume il stiau toate pisicile care auzisera de motan, pe un alt nume ii spunea familia lui si prietenii cei mai apropiati si mai avea un nume pe care il stia doar el. Pornesc de la analogia pe care fiica mea a facut-o intre motan si fiecare dintre noi.

Ea a tradus povestea asta ca fiind fiecare dintre noi.

Cei din exterior care ne cunosc sau ne stiu, au o imagine, adica stiu primul nume,

Al doilea nume il stie cercul nostru apropiat, familia si prietenii si vine cu o alta imagine.

Noi, in profunzime stim despre noi ca suntem diferiti de ceea ce stie atat cercul extins cat si familia, al treilea nume.Cei mai multi dintre oameni isi cunosc doar doua nume. Numele dupa care sunt stiuti de cercul extins si numele dupa care sunt cunoscuti in cercul intim. Numele fireste este suma comportamentelor, valorilor, reputatia sau imaginea. Este cine suntem noi.

Nu am fost invatati, stimulati sa ne punem intrebarea „Cine sunt eu, care de fapt este „numele” meu?” . Am invatat de foarte mici sa privim doar in exterior. Traim intr-o lume in care ti se spune: sa inveti pe de rost, sa citesti ce spun altii, sa nu iti dai cu parerea, este un interval de varsta cand trebuie sa te casatoresti, cand trebuie sa faci copii, cand trebuie sa te angajezi. Stii cate calorii sa mananci, de cate ori pe zi sa mananci, cat sport sa faci, cate ore sa dormi, cat sa cantaresti. Daca esti femeie, stii cum sa arate buzele, cum sa arate sanii, ce trebuie sa spui, cum sa te faci iubita, ce le place barbatilor in functie de zodie……..si asa mai departe. Este obositor. Nimeni nu mai are loc sa se opresca si sa se deconecteze de exterior ca sa se poata uita in interior.

De cele mai multe ori facem profesional si personal lucruri care ne duc spre imaginea exterioara a succesului, invatam teoretic sa fimbuni angajati, mai tarziu manageri sau lideri din alta parte, invatam sa ne purtam, sa fim parinti buni, sa fim soti buni, invatam ce inseamna timpul de calitate, ce sport da bine sa facem, unde e cool sa mergem. Obositor…..

Atat de obositor incat cei mai multi dintre oameni imbatranesc fara sa aiba timp sa se gandeasca daca tot ce sunt ei are vreo legatura de fapt cu cine sunt ei. Nu isi cunosc niciodata al treilea nume.

Cele mai mari obstacole in calea autenticitatii sunt frica, rusinea si nevoia de a apartine.

De cele mai multe ori ajungi sa iti cunosti totusi profunzimile interioare si sa te intrebi „Cine sunt de fapt?” doar daca doare, doar daca este greu, doar daca viata te scoate atat de mult din culcus incat nu ai incotro si trebuie neaparat sa „te cauti inauntru” ca sa iti poti crea noi ancore. Si e bine si atunci, decat niciodata.

E.E. Cummings spunea: „A fi tu insuti intr-o lume care face tot ceea ce ii sta in puteri pentru a face din tine oricine altcineva decat tu insuti inseamna a duce cea mai grea batalie din viata unui om si a nu inceta sa te lupti”

A fi autentic inseamna sa cunosti bine cele trei nume de care vorbesc in primul paragraf. Si inseamna sa fii atat de curajos si puternic incat sa iesi constient din tot ce insemna repere date de exterior, sa iesi din forma care poate fi vazuta sau atinsa si sa depasesti frica de a fi cine esti tu cu adevarat. Sa arati lumii cine esti, nu cine ai invatat ca trebuie sa fii, ce valori ai, ce crezi si ce iubesti. Sa fii liber!

Imi place mult definitia pe care o da Brene Brown autenticitatii ca fiind „practica zilnica a detasarii de imaginea cu care credem ca trebuie sa ne identificam si a acceptarii adevarului nostru interior”

Abia din acest punct poate sa plece cu adevarat calitatea de lider, pentru ca alinierea profunda a tuturor valorilor ne fac autentici si de incredere. Iar liderul este in primul rand autentic, nu perfect!

 

Traiesc si invat

Cum ar arata o scoala asa?

Leave a comment
“- Ce desenezi acolo? intreaba profesoara de desen
– Il desenez pe Dumnezeu, raspunde fetita de 6 ani
– Nimeni nu stie cum arata Dumnezeu
– Or sa vada imediat cum termin”
Este o poveste pe care am auzit-o la Sir Ken Robinson, dar aud in fiecare zi povesti similare la mine la gradinita sau in scolile cu copii inca mici, in care merg pentru consultanta. Ce are extraordinar aceasta conversatie, este lipsa fricii de a gresi.
Din punctul meu de vedere (in afara de probleme specifice legate de pandemie pe care ii traverseaza copiii la scoala acum), o problema esentiala a scolii din Romania, mult mai grava decat programa scolara, este ingustimea felului in care este vazuta educatia:
– prost sau destept
– bine sau rau
– elev de 10 sau de 4
Daca nu exista elev de patru? Daca elevul de patru, pe care l-am numit prost din start de fapt este un geniu al sportului?
Daca nu exista bine sau rau? Daca un elev a fost certat, poate umilit acum cinci ani ca a spus in fata clasei ca nu crede in timp si spatiu, iar acum, ultimele cercetari de fizica cuantica incep sa arate ca matematic timpul nu are cum sa existe timp asa cum il vedem noi?
Daca ce cred eu ca a vrut sa zica autorul (nu mai pot cu ce a vrut sa spuna autorul) este diferit de ce crede un copil ca a vrut sa zica, de ce ar trebui sa fie corect ce cred eu si gresit ce crede copilul, de ce nu putem amandoi sa avem dreptate?
Ce vreau sa spun este ca scoala, sa ne imaginam ca ia un camp cu iarba si traseaza niste urme ca cele de masina in toate partile. Mai mari, frumos semnalizate si asfaltate sunt cele pentru romana si matematica si mai mici si prapadite pentru muzica, desen, sport….. Si apoi spune, pe aici o luati stanga, dreapta, si pe drumul de romana si mate trebuie sa mergeti cel mai des si regulamentar, sa stiti cu ochii inchisi fiecare semn de pe ele, ca altfel sunteti prosti!
Profesorul este politistul care la final iti spune daca ai luat examenul sau esti prost, alta varianta nu prea exista.
Asa arata scoala!
Scoala ar trebui ia campul, sa faca urmele si apoi sa spuna. Astea sunt urmele, pe aici o iau oamenii de obicei. Eu, profesorul, nu sunt politistul, sunt indrumatorul care iti arata variante alternative si te incurajeasa sa incepi iar si sa fii curios. Dar…..
Te incurajez sa gresesti drumul sa vezi ce se intampla.
Te incurajez sa pleci si noaptea ca sa iti folosesti mai putine simturi. Doar daca iti asumi ca o sa gresesti de multe ori si sa folosesti greselile ca pe lectii pretioase de invatare, nu ca pe esecuri.
Te incurajez sa nu recunosti institutia care imparte oamenii in prost/destept, bun/rau fiindca nu exista asa ceva, sunt doar concepte stupide.
Te incurajez sa ai in minte ca doar daca accepti ca vei gresi de multe ori, vei putea fi creativ cu adevarat. Ce e facut la fel ca in trecut, arata la fel ca in trecut, nu este inovativ. Desi pare ca greseala este ceva rau, de fapt este un profesor foarte valoros.
Te incurajez sa iti formezi parerile tale, bazate pe ce exista deja si apoi pe ceea ce ai experimentat si sa fii capabil sa le explici si sa iti explici ce ai invatat, mai degraba decat sa iti ingustezi mintea crezand ca ce este deja, este tot ce poate fi.
Cum ar fi daca scoala ar arata asa, chiar cu programa scoalara asta pe care o balacarim din toate directiile si o facem exclusiv responsabila?
Traiesc si invat

Cine esti tu?

Leave a comment
Pentru ca pregatesc un curs de imagine personala, de branding, de reputatie pentru oameni care lucreaza in institutii de invatamant, ma lovesc permanent de locul din care porneste cineva.
Aproape toate persoanele din jurul meu pe care le-am intrebat la un moment dat “cine esti?”, mi-au raspuns enumerand roluri. Sunt mama, sunt tata, sunt investitor, sunt director, sunt sportiv foarte bun, sunt campion, sunt……tot ce inseamna rol.
Sigur, oamenii astia nu mi-au spus, dar ei sigur sunt si masina pe care o conduc, casa si cartierul in care stau, ceasul de la mana, pantofii de firma si asa mai departe. Ati vazut de exemplu cum se muleaza o persoana in masina pe care o conduce daca ea, masina, este una foarte scumpa? Prin toti porii transmite, vezi masina asta? Eu sunt masina asta! Despre asta vorbesc cand spun ca oamenii se identifica cu ceea ce au.
A doua intrebare pe care eu o pun cu curiozitate si fara intentia de a bloca este “si daca toate astea maine dispar, cine esti?
La fel, aproape toata lumea ramane cu ochii mari, in blocaj complet.
Cine esti, repet. Cine esti cand copiii pleaca de acasa? Cine esti cand sotul pleaca. Cine esti daca maine iti rupi cinci oase si nu mai poti fi campion? Cine esti daca se inchide firma si nu mai esti director cu sofer si secretara?
Stiu oameni care traiesc ani de zile dupa ce le-a disparut un rol care ii definea, intr-un vartej de lipsa de identitate, de melancolie cu gandul la cine au fost si de imposibilitatea de a merge in continuare, de a intelege ca noi suntem cu totul altcineva decat rolul pe care il avem intr-un moment din viata noastra.
Pentru mine a fost un exercitiu nu greu, foarte greu sa invat de-a lungul vietii ca nu sunt rolul meu.
Mi-a fost greu sa accept ca nu sunt sportiva de performanta, ci ca am facut sport de performanta o bucata din viata mea.
Mi-a fost greu sa accept ca nu sunt jumatatea unui barbat si ca nu am ramas doar jumatate din mine cand ne-am despartit.
Mi-a fost greu sa vad ca nu sunt primul job de la care am fost data afara.
Mi-a fost greu sa accept ca nu sunt firma pe care am construit-o, care merge cel putin la fel de bine fara mine.
Dar cel mai greu de fapt este intelegerea din fiecare zi a cine sunt eu de fapt dincolo de lucrurile astea si de rolurile mele. Intelegerea asta inseamna sa traiesc constient, sa ma intreb, sa ma opresc, sa inteleg. Este munca, efort.
Azi, pentru ca este final de saptamana de lucru, va propun sa va ganditi in week-end cine sunteti voi daca dati la o parte toate rolurile voastre. Si normal ca astept sa imi impartasiti, daca doriti, evident 🙂.

Blog Personal