Am revenit la Radio Itsy Bitsy la subiectul competitiei la copii, subiect care pentru mine are o importanta aparte din cauza faptului ca toata copilaria mea a fost marcata de competitie si presiune. Asa ca, sa fiu sigura ca nu spun lucruri sub influenta experientei mele subiective legate de subiect am citit foarte mult studii despre beneficiile si lipsa beneficiilor competitiei la copii. Am extras cateva idei importante care cred ca sunt utile fiecarui parinte, educator sau antrenor care lucreaza cu copiii.

• Pana in jurul varstei de 4 ani copiii nu reactioneaza la impulsul adultilor de a-i incuraja spre competitie;
• Prin competitie stimulam: perseverenta, marirea capacitatii de a rezolva probleme, capacitatea de a gestiona stresul, motivatia extrinseca (care dupa parerea mea nu este cea mai buna forma de motivatie)
• Prin competie riscam sa: generam un stres excesiv asupra unui sistem hormonal crud, scaderea stimei de sine, anxietate sociala, relatii tensionate, scaderea bucuriei de a parcurge un proces;

Din punctul meu de vedere competitia nu este rea, nici putin stres nu este rau, nici putina motivatie extrinseca nu este rea, nici putina capacitate de a urmari un obiectiv cu dorinta de a fi cel mai bun.

Problema este cand adultii din jurul copiilor muta competitia de la copii la ei insisi. Cand creaza o miza personala in jurul copilului, cand sunt ei si copilul in competitie impreuna cu copilul.

Am vorbit des despre mamele care ar fi fost balerine dar pentru ca nu le-a iesit isi doresc sa faca “aia mica” balet de performanta chiar daca nu o prea ajuta fizicul sau despre tatii care vor “baieti Ronaldo”. Cand apare miza personala, cand devine despre mine ca parinte succesul copilului nu este bine deloc.

Hai sa vedem ce puteti face in calitate de  parinti/educatori sau antrenori bun pentru copii atunci cand abordati competitia in diverse forme:

• Sa realizati ca, copiii vin cu misiunea si drumul lor iar voi sunteti doar insotitori, deci ei nu vor fi cine va doriti voi sa fie, sau vor fi, dar cu sacrificii enorme si nu cred ca un parinte/educator/antrenor isi doreste asa ceva pentru copil;
• Sa mutati atentia de la dorinta, ambitia, proiectia, competitia si incrancenarea voastra la ei. Cum sunt ei? Le place competitia sau vor sa va faca doar pe plac? Au anxietate, isi schimba comportamentul si starea cand concureaza? Ii doare burta, devin apatici? Daca se intampla asta, nu aveti pur si simplu copii care sa fie competitivi si atunci ar trebui sa aveti multa grija la presiunea pe care o puneti pe ei;
• Asigurati-va ca, copilul intelege corect competitia. Este corect sa se concentreze asupra procesului si nu asupra   rezultatului, este corect sa inteleaga ca este un singur castigator dar asta nu inseamna ca ceilalti sunt looseri, este corect sa interogheze ce a simtit, cum isi poate gestiona emotiile si cum poate invata ce este valoros din competitie, este corect sa se raporteze mai degraba la parcursul lui anterior decat exclusiv la parcursul celorlati.
• Esecul nu este nimic altceva decat o parte din succes, as repeta asta obsesiv fiecarui copil si adult pentru ca frica de esec de fapt de foarte multe ori duce la imposibilitatea de a ajunge la succes. Una fara cealalta nu exista.

Finalizez povestind putin si despre avantajele cooperarii pe care mi se pare important sa le avem in minte de asemenea. Toate studiile facute pe competitie versus copoperare  arata ca, cooperarea stimuleaza:

• performanta academica;
• stima de sine;
• motivatia intrinseca (va recomand sa cititi despre asta, este un motor fantastic);
• abilitatile sociale;

Nu uitati ca copilul are nevoie sa fie iubit, asociaza asta cu capacitatea lui de a supravietui. Daca stie ca primeste iubire doar daca este bun, va simti o panica ingrozitoare. Iubirea nu trebuie sa fie niciodata moneda de schimb pentru performanta.