Am fost antrenata pentru performanta de mica. De pe la 6 ani. Cand copiii ieseau la joaca, eu eram la antrenament. In loc de tabara, eu eram in cantonament iar in timp ce vecinii mei se jucau pentru ca asa voiau, eu jucam pentru ca asa trebuia.
Mi se spunea ca totul avea o finalitate. In loc ”sa pierd vremea jucandu-ma, ajungeam campioana si plecam in strainatate”. Si am ajuns dupa vreo 6-7 ani de munca, stres, emotii si o tona de critici primite de cate ori nu castigam. Si nu castigam mereu … caci, deh, e un singur castigator si restul invinsi, asa-i viata.
Cel mai mult din perioada respectiva, nu imi amintesc din pacate bucuria jocului, ci presiunea imensa, asezata pe umerii unei fetite, accentuata permanent de un „trebuie” categoric.
Pentru ca atunci cand esti copil absorbi ca adevar absolut tot ce ti se spune, treptat, am ajuns sa ma identific cu ce faceam.
Daca nu castig, nu sunt buna de nimic.
Asa, cumva. Ma si pedepseam, nu mancam inainte de concurs de emotii si nu mai mancam nici daca pierdeam, mi se parea ca nu merit. N-am stiut ca eu, am si alta dimensiune decat succesul sau insuccesul sportiv. Am crezut ca asta sunt. Si am luptat cu adversarii mei dar mai ales cu mine, fara sa stiu ca fiecare avem o limita pe care oricat am vrea, nu o putem depasi. Care nu are legatura cu cine suntem.
Am reusit sa aflu adevarul despre cine sunt mult mai tarziu, odata cu proiectul profesional pe care l-am dezvoltat, Scoala Butterfly. Culmea, eu care mergeam la scoala de cateva ori pe trimestru si am invatat pentru Bac cu dictionarul langa mine, am facut o scoala.
Abia atunci am inceput sa studiez, cu mintea adultului si ajutata de hopurile prin care am trecut in ultimii ani, cei de mama si tanar antreprenor, dar si de fondul creat de viata sportivului de performanta unei fetite structural necompetitiva, despre abilitati care ne aduc succesul, care ne pot face un adult implinit.
Astazi sunt convinsa ca performanta se obtine punand cuvantul trebuie in dreptul altor principii, mult diferite de ceea ce mi-a fost insuflat mie in copilarie si anume:
- Nu comparatia ii face sa performeze, ci ambitia de a persevera in a fi mai buni decat au fost ieri;
- Ca sa performeze, trebuie sa descopere ce le place. Pentru ca performanta inseamna 1% talent si 99% transpiratie si e cam greu sa transpiri mult facand ceva ce nu-ti place;
- Increderea nemarginită in propriile puteri este ingredientul secret. Un copil ajutat sa aiba incredere in sine, va fi un adult care va muta muntii;
- Visul trebuie conturat, exact ca tinta luata in vizorul arcasului, apoi urmarit cu consecventa. Dar atentie, copilul trebuie ajutat sa isi identifice propriile vise si nu sa ii fie proiectate vise neimplinite ale parintilor;
- Nimeni, nici chiar parintele sau profesorul, nu are dreptul sa taie aripile copiilor.
Asa am ajuns sa consideram parte din obiectivele majore la Scoala Butterfly, predarea abilitatilor de viata. Stima de sine, curiozitatea, curajul de a infrunta esecul, tenacitatea si spiritul de echipa sunt valori pe care le dezvoltam prin programe bine alese, pentru ca, in afara de cunostinte, evaluari, concursuri si carnete de note, aceste abilitati construiesc un adult complet.