Perseverenta pana in panzele albe, sau renuntare cand simti ca nu este pentru tine?

Nu am gasit nici eu raspunsul foarte clar. De fapt aproape toata viata mea am avut in minte o voce care imi repeta obsesiv ca orice ar fi nu trebuie sa ma opresc. Ani de zile am avut si o mantra care zicea asa: „Succesul este abilitatea de a merge din esec in esec fara a-ti pierde entuziasmul”. Sunt absolut sigura ca mecanismul asta m-a dus profesional unde sunt astazi, si mi-a folosit sa ma mobilizeze in niste situatii in care probabil as fi trantit tot in jur si as fi plecat in lume.

Sunt carti care vorbesc despre asta, filmulete motivationale, povesti de succes, totul e conturat intr-o bula in care daca vrei sa fii castigator, trebuie sa fii ambitios, perseverent, sa ai „grit”. „Nu te opri, nu te opri, nu te opri!”

Dar in paralel cu bula asta este alta parte pe care am descoperit-o recent este cea cu „accepta, renunta, detaseaza-te!”. Sincer, suna mai interesant, ca pare ca nu are sanse sa te bage in burn out fizic si emotional varianta asta. Am citit zilele trecute o mantra care zice asa: „Practic non atasamentul, accept ce vine, las sa plece cand a venit timpul sa plece si am incredere ca ceea ce este pentru mine va veni fara efort”.

Suna eliberatoare varianta asta, dupa jumatate de viata in care te incapatanezi si tragi de lucruri, oameni, relatii, situatii pana in panzele albe doar pentru ca esti dresat sa crezi ca doar looserii se opresc, invingatorii niciodata.

Problema este ca suna eliberator teoretic, dar cand mecanismul tau functioneaza diferit fiindca asa ai fost educat si mai apoi autoeducat, sa renunti devine ceva aproape de neimaginat. Stiti ca sunt oameni care merg inainte si muncesc intr-un ritm infernal fara sa stie de ce? Care nici macar nu se opresc o secunda sa se intrebe de ce fac asta, daca ii face fericiti, daca este in contact cu cine sunt ei in esenta. Henry Ford a fost intrebat, foarte batran fiind, de ce munceste in acelasi ritm si a raspuns „pentru ca asa am fost obisnuit, doar asa stiu”.

Inainte de a incheia articolul ii pun si o mentiune. Ne este destinat noua, norocosilor care avem posibilitatea sa ne alegem, pentru ca sunt multi oameni in lumea asta mare care trebuie sa munceasca ca sa isi poata asigura subzistenta. Si totusi, statistic, ei nu sunt depresivi, nu sunt in burnout. Aici ei sunt norocosi. Ceea ce e o alta tema de discutie lunga si interesanta.

Tu ce parere ai perseverenta sau renuntare? Ti-ai mai pus recent intrebari despsre sens, cine esti, cat iti trebuie, cat timp ai? Sper ca dilema asta sa va puna putin pe ganduri si sa va ajute sa va intrebati despre voi, sa va cunoasteti mai in esenta voastra, asa cum ma straduiesc si eu sa fac cu mine zilele astea.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *