Sa zicem ca avem 5 copii de gradinita si de scoala care locuiesc intr-o baraca infioratoare, fara caldura si gaze, in camp. Au fost inscrisi la scoala de mama lor, in afara celui de 12 ani care nu a fost niciodata la scoala si oricum nu sunt bani si pentru rechizitele lui.

Cum au ajuns in camp atatia copii (plus unul pe drum si inca un sugar) si parintii aferenti, nu stiu. Lumea zice ca nu muncesc, ei spun ca muncesc la ferma pentru 20 de ron pe zi (faceti voi un calcul si aflati cat castiga pe luna). Oamenii spun ca nu merita ajutati, pentru ca tatal lor bea si nu munceste. Eu spun ca tocmai de-aia trebuiesc ajutati, pentru ca merita sa inteleaga ca universul nu inseamna analfabetism, batai, bautura si camp.

In fine….au fost inscrisi la scoala si gradinita. Si ce credeti? Le-au fost cerute liste de rechizite care au costat 750 lei fara ghiozdane si hainutele de care au nevoie sa poata merge la scoala. Le-am cumparat astazi pe toate dar am stat cateva minute cu bonul in mana si mintea goala.

Am avut in fata mea expresia mamei lor care ieri, multumindu-mi cu cerul si cu pamantul, mi-a spus ca a castigat 20 de lei pentru o zi de munca si a decis sa ia mancare din ei, nu rechizite.

“Zi-i lu’ ma-ta sa-ti ia rechizite ca nu te mai primesc!”

Am avut in fata si expresia unuia dintre baieti, care cu o seninatate incredibila mi-a spus peltic: Mi-a zis Doamna la scoala azi: “Zi-i lu’ ma-ta sa-ti ia rechizite ca nu te mai primesc!”

Si ma intreb si va intreb:

• Cati copii ca ei exista? Cati dintre ei sunt umiliti cu seninatate pentru ca „n-are ma-sa bani”?
• Cum sa aleaga o mama, si asa probabil batuta, amarata si muncita sa isi duca copiii la scoala cand stie ca nu are bani sa ii pregateasca de scoala?
• Ce vina are sistemul si ce vina are omul care lucreaza efectiv la clasa cu copiii?
• Ce proceduri or fi implementate la nivel de scoala pentru integrarea unor astfel de copiii?
• Cum pleaca ei in viata pornind de atat de jos si fiind de la inceput marginalizati? Ce invata despre lume, oameni, viata?

Am urmarit de curand o conferinta, in care o doamna profesoara, povesteste cum a lucrat cu copiii fara rezultate dintr-o scoala rau famata ducandu-i catre rezultate foarte bune.

Mi-a ramas in minte ca educatia este mai mult despre oameni decat despre sistem. Sunt meserii vocationale cum este cea in care ai privilegiul de a educa copii, pe care cand le practici trebuie sa ai vocatie, bucurie, determinare si sa intelegi ca nu esti doar angajatul bine sau rau platit, esti eroul unui copil.

In cazul nostru de pilda, legislatia prevede un pachet de rechizite copiilor din familii fara posibilitati pe baza unei cereri simple. Sigur, asta trebuie sa stie profesorul si scoala, nu mama.

Cum ar fi fost ca invatatoarea, care stia sigur fiind vorba de o comunitate rurala ce posibilitati au copiii, sa cheme mama si sa-i explice ca o poate ajuta cu rechizite? Sau cum ar fi fost sa ceara copilului doar caiete, iar restul materialelor ce se pot imparti (de la hartie creponata pana la hartie igienica) sa o asigure din resursele colegilor?

Ce incerc sa spun este ca scoala ar  trebui sa fie locul in care sunt educati cu aceeasi blandete, din toate punctele de vedere si copiii familiilor mai instarite, dar si copiii care stau in camp, fara lumina. Pentru ca atunci cand se intampla asta, toti copiii invata ca exista iubire, speranta, bunatate, toleranta. Iar copiii care stau in camp, fara bani de rechizite si pantofiori, s-ar putea sa aiba o sansa sa vrea in viata sa fie altcineva decat tatal care isi ineaca amarul in bautura.

Nu am spus povestea lor ca sa va cer ajutorul. Noi deja o sa ii integram in programul nostru dupa scoala si vor avea parte de grija de care au nevoie. V-am impartasit doar o poveste despre educatie, oameni si sistem, poveste care cred ca se repeta frecvent cu mici diferente de nuanta.

*Sursa foto: www.moniorulcj.ro