Povesti din #15anidebutterfly

Am pastrat la finalul lunii de #15anidebutterfly doua povesti care pentru mine sunt lectie de temelie. Una despre cum am “primit pandemia” si astazi despre Scoala Butterfly.
In 2011, daca imi amintesc bine, s-a mutat clasa pregatitoare de la gradinita la scoala. La rugamintile parintilor care erau complet nepregatiti sa mute copiii inca mititei deja la scoala din coconul de la gradi, am decis sa facem o clasa de scoala.
Pe atunci aveam convingerea insusita de la ce oameni mai stiam eu care faceau business, ca “daca nu cresti, mori”.
La vreo doi ani dupa, am construit o cladire scolara pe structura metalica in curtea noastra de gradinita, planul fiind ca atunci cand o umplem o sa o mutam cu totul pe un teren nou. si construim in jurul ei.
Ii admir infinit pe cei care au dezvoltat scoli pentru ca mie, din niste motive pe care nu are sens sa le insir aici, mi s-a parut una dintre cele mai grele activitati.
Cand au trecut 5 ani si trebuia sa ne acreditam incepe povestea mea de astazi.
Nu mergea nimic, tot ce imi propuneam parea ca se poticneste si nu doar mie, tuturor ni se parea asa, era greu cu oamenii in primul rand. Ca sa fie tacamul complet tocmai divortasem si trebuia sa gasesc o varianta sa asez viata cu copiii langa care simteam nevoia din ce in ce mai mult sa fiu, dupa ani de zile in care la fiecare inceput de an si serbare, in loc sa fiu mama lor, eram “mama” alor mei de la scoala si gradinita.
Simteam ca cel mai bun pas este sa renunt sa cer acreditarea dar efectiv nu puteam sa iau decizia asta. Cred ca sase luni in fiecare zi decideam, ba ca inchidem scoala, ba ca nu le pot face parintilor si copiilor asa ceva. Ma gandeam ca ar fi un esec ingrozitor, ca o sa am o problema de imagine, de credibilitate. Trei zile ma gandeam….”gata, inchid” si apoi 5 zile gaseam toate motivele din lume pentru care nu pot sa face asa ceva.
Pentru mine, procesul asta care a durat 6 luni a fost o lupta personala de ego, mandrie, ambitie, tristete si in final puterea de a renunta.
Puterea de a renunta, dupa parerea mea, este unul din cei mai puternici stalpi ai unui antreprenor. Sa decizi ca trebuie sa abandonezi un vis la care ai muncit si unde ai pus toate eforturile si asteptarile, este cel mai greu. Niciodata, de cand sunt antreprenor nu a trebuit sa fac ceva mai greu decat sa decid ca pentru mine un drum in care am investit emotional in primul rand, trebuie sa se opreasca.
Zilele in care am anuntat ca oprim proiectul de scoala au fost fara cuvinte de grele, dar mult mai usorare decat ma asteptam inainte sa iau decizia. Am simtit dupa tot procesul asta ca am dat jos din spate un sac cu tiate pietrele lumii in el, iar de-a lungul timpului s-a dovedit a fi cea mai buna solutie pentru mine.
Am invatat atunci trei lucruri super valoroase:
– ca sa te opresti este mult mai greu decat sa mergi inainte;
– ca succesul este subiectiv. Succes poate fi sa dezvolti o scoala in cazul meu, sau sa ai puterea sa alegi linistea si echilibrul sufletului;
– ca dintr-o situatie aparent perceputa ca un esec, poti sa acumulezi o experienta si niste perspective la care nu ai acces in nici un alt fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *