Tag Archives: copii sportivi

Evaluarea medicala a sportivilor

Nu pretind ca sunt informata, nici ca ceea ce am trait eu este o generalizare a modului in care sunt evaluati din punct de vedere medical sportivii, dar ma simt datoare sa povestesc intamplarea traita, pentru ca eu am fost ani de zile intre sportivii care au facut vizita medicala constant la centrul de medicina sportiva si de fiecare data cand ramaneam fara aer in timpul antrenamentului, mi se spunea „continua, daca evaluarea medicala e buna, nu ai sa mori de inima”.

Nu am murit, dar in contextul celor vazute la acelasi centru acum, cu ochii adultului, ma consider norocoasa. Si din pacate e tragic, ca nu sunt atat de norocosi toti sportivii. Iata, unii dintre ei, cad secerati pe teren si mor sub ochii neputinciosilor medici si colegi. Dar sa revin la poveste.

Continue reading Evaluarea medicala a sportivilor

Pledoarie pentru sport

Am inceput sa fac sport pe plaja acum vreo 8 ani. Rar ma intersectam cu cineva. Ieri cand am iesit sa alerg, am realizat ca s-au inmultit alergatorii si ciclistii. Era plaja plina. Ilfamily-sports stiti, genul managerului de multinationala care nu a facut sport in viata lui si la 35- 40 de ani s-a apucat sarguincios sa se antreneze pentru maraton. Cel despre care se tot vorbeste in articole, „frustratul in colanti care fuge 20 de km pe zi de problemele din viata reala.”

I-as intreba pe cei care scriu articolele astea:

Ati muncit asa in cat sa simtiti ca nu mai va mai functioneaza creierul deloc? Ca ganditi un cuvant si iese altul pe gura?

Ati stat nopti intregi cu ochii pe pereti, morti de somn, macinati de oboseala, ganduri si stres?

Ati simtit luni de zile un nod in piept? V-ati simtit ca un soricel care alerga pe rotita de dimineata pana seara?

Continue reading Pledoarie pentru sport

Performanta mea

performace-coverageAm fost antrenata pentru performanta de mica. De pe la 6 ani. Cand copiii ieseau la joaca, eu eram la antrenament. In loc de tabara, eu eram in cantonament iar in timp ce vecinii mei se jucau pentru ca asa voiau, eu jucam pentru ca asa trebuia.

Mi se spunea ca totul avea o finalitate. In loc ”sa pierd vremea jucandu-ma, ajungeam campioana si plecam in strainatate”. Si am ajuns dupa vreo 6-7 ani de munca, stres, emotii si o tona de critici primite de cate ori nu castigam. Si nu castigam mereu … caci, deh, e un singur castigator si restul invinsi, asa-i viata.
Cel mai mult din perioada respectiva, nu imi amintesc din pacate bucuria jocului, ci presiunea imensa, asezata pe umerii unei fetite, accentuata permanent de un „trebuie” categoric.

Continue reading Performanta mea