In ultimul timp am tot avut discutii in diverse contexte despre limitele pe care parintii nu le pot pune copiilor.
Gradinitele in care fac mentorat se confrunta cu asteptarile unei parti dintre parinti de a le fi reglate limitele copiilor exclusiv la gradinita, unde sta copilul cel mai mult.
Am prieteni care ma abordeaza pentru ca nu se mai descurca cu comportamentul copilului. De regula mesajul merge in zona “vrem sa il crestem altfel decat am fost noi crescuti, in abuz si limitari. El e foarte destept si ne joaca pe degete, noi suntem fascinati de el, iar de la gradinita ne spun ca trebuie sa facem ceva acasa sa ii punem limite si noi nu stim nici cum, nici daca este necesar.” Sunt doar doua exemple, dar ele pot continua la nesfarsit.
Din dorinta de a nu mai fi abuzivi, cum au fost adultii din jur in generatia anterioara, parintii merg in zona opusa, aceea de a fi cat mai flexibili si permisivi. Asociaza totodata relaxarea copilului versus crisparea unui copil din generatiile trecute cu metoda buna de parenting.
Totodata, avalansa de informatii despre educatia cu blandete omniporezenta fie este expusa prost, fie inteleasa prost. Educatie cu blandete nu inseamna sa permiti orice si sa ajungi sa fii asuprit de propriul copil. Am auzit de nenumatate ori : “nu stiu ce sa fac cu el, suntem depasiti”, fraza insotita de o privire disperata a unui parinte care incearca sa isi indeplineasca cu intentii bune de asemenea rolul de parinte si nu mai reuseste sa iasa din bucla neputintei desi copilul este inca foarte mic. Este o iluzie insa sa crezi ca un copil mic fara limite va deveni un copil mare linistit sau un adult echilibrat.
Un alt motiv pentru care se intampla sa nu existe limite clare este pentru ca acestea cer consecventa si disciplina din parte parintilor iar asta este uneori obositor. Cand vii seara la de la birou si ai nevoie de putina limiste s-ar putea sa ti se para greu de suportat frustrarea copilului care se confrunta cu limite sau consecintele nerespectarii limitelor.
Sa va explic insa ce inseamna limite si de ce pe termen lung lipsa limitelor duce la deservicii majore pe care parintii le fac copiilor, avand cele mai bune intentii. Cum se mai poate spune: “drumul spre iad este pavat cu bune intentii”
Limitele sunt reguli, regulamente sau constrângeri impuse pentru a stabili cadru clar și coerent în comportamentul și acțiunile copilului. Aceste limite sunt stabilite pentru a ghida și direcționa comportamentul copilului, pentru a-l învăța responsabilitatea, autocontrolul și regulile sociale.
Limitarea presupune, de asemenea, să stabilești așteptări clare și să impui consecințe pentru nerespectarea acestor așteptări. Aceste limite pot varia în funcție de vârstă, cultură și valori familiale, dar scopul lor principal este să creeze un mediu sigur, disciplinat și educativ pentru copil.
Una dintre cele mai importante responsabilități ale unui părinte este să ofere copilului o educație sănătoasă și echilibrată, iar stabilirea limitelor adecvate este parte importanta in acest proces. Limite clare nu inseamna doar disciplină, ci și dezvoltarea și încurajarea abilităților sociale și emoționale ale copilului.
In momentul in care parintele stabileste o limita clara si structurata in mod consecvent, el ajuta copilul sa se simta in siguranta si sa autoregleze.
Contrar intuitiei ca in stresezi daca pui limite, un copil cu limite clare vede parintele ca pe un stalp pe care se poate baza si se simte ancorat, mai increzator si are incredere la randul lui in parinte.
Creșterea unui copil fără limite poate avea consecințe negative pe termen lung. Copiii care nu învață să respecte reguli și limite pot avea dificultăți în relațiile sociale, deoarece pot deveni egoiști sau neprietenoși. De asemenea, lipsa limitelor poate duce la comportamente periculoase sau nesănătoase, cum ar fi consumul de droguri sau implicarea în activități ilegale.
Copiii care cresc fără limite pot deveni și mai nesiguri și anxioși, deoarece nu au o structură și un ghid pentru a-și dezvolta încrederea și înțelegerea lumii din jurul lor. Fără limite, ei pot deveni prea încrezători sau prea nesiguri, ceea ce poate afecta negativ dezvoltarea lor emoțională și socială.
O limită sănătoasă ar putea fi cea referitoare la timpul petrecut în fața ecranului. Părintele poate stabili un număr limitat de ore pe zi și poate impune consecințe, precum restricționarea accesului la ecran, dacă această limită este depășită. Prin aceasta, copilul învață să gestioneze timpul și să înțeleagă consecințele depășirii limitelor.
Un alt exemplu important se referă la limitele privind comportamentul social. Părintele poate stabili reguli clare cu privire la respectul și bunul comportament. Aceste limite îi ajută pe copii să învețe despre relații sănătoase și respect reciproc.
De exemplu, un părinte ar putea impune o regulă privind sărutul și îmbrățișarea doar cu permisiune și explică de ce este important să se respecte spațiul personal al altor persoane.
În concluzie, rolul părintelui în stabilirea limitelor sănătoase pentru copil este esențial pentru dezvoltarea copilului. Prin stabilirea unor limite clare și coerente, se oferă copiilor o bază solidă pentru dezvoltarea lor emoțională și socială. Părinții ar trebui sa vada limitele ca pe un instrument pentru a-și ghida copiii spre o dezvoltare sănătoasă.
In acelasi timp este important sa se inteleaga ca sarcina din pacate nu poate fi delegata. Chiar daca la scoala sau la gradinita se pun limite, fie ele vor fi respectate doar in cadrul respectiv, fie nu vor fi respectate deloc.
