Am ajuns la hotel. Parcarea sus, receptia jos, pe scari. Am luat in brate bagajele si umerasele cu haine pentru eveniment si, dupa ce am ciocanit insistent la usa incuiata, am vazut afisul “daca este incuiat, sunati cu incredere la….” Asa a inceput “our treasure hunt”:
„Aveti cumva rezervare?”
“Nu, am sunat sa va intrebam daca nu iesiti la o cafea cu noi. Normal ca am rezervare, deschide odata ca am bagaje in brate“.
“Inteleg dar daca vreti sa intrati, noi nu suntem la hotel si trebuie sa va descurcati singure.”
Impodobita cu bagaje ca pomul de craciun, cu indrumarile omului intr-o ureche iar in cealalta cu vociferarile sora-mii care era convinsa ca prietenii nostri ne-au facut o farsa, am urcat inapoi pe scara, „pe platoul de langa hotel, sub streasina, in dreptul cifrelor scrise cu marker, este cartela de acces in cladire”. „Haideti doamna, cum nu ajungeti? Nici daca va ridicati un pic pe varfuri?”.