Tag Archives: invatamant

Parentingul si competitia

Am revenit la Radio Itsy Bitsy la subiectul competitiei la copii, subiect care pentru mine are o importanta aparte din cauza faptului ca toata copilaria mea a fost marcata de competitie si presiune. Asa ca, sa fiu sigura ca nu spun lucruri sub influenta experientei mele subiective legate de subiect am citit foarte mult studii despre beneficiile si lipsa beneficiilor competitiei la copii. Am extras cateva idei importante care cred ca sunt utile fiecarui parinte, educator sau antrenor care lucreaza cu copiii.

  • Pana in jurul varstei de 4 ani copiii nu reactioneaza la impulsul adultilor de a-i incuraja spre competitie;
  • Prin competitie stimulam: perseverenta, marirea capacitatii de a rezolva probleme, capacitatea de a gestiona stresul, motivatia extrinseca (care dupa parerea mea nu este cea mai buna forma de motivatie)
  • Prin competie riscam sa: generam un stres excesiv asupra unui sistem hormonal crud, scaderea stimei de sine, anxietate sociala, relatii tensionate, scaderea bucuriei de a parcurge un proces;

Din punctul meu de vedere competitia nu este rea, nici putin stres nu este rau, nici putina motivatie extrinseca nu este rea, nici putina capacitate de a urmari un obiectiv cu dorinta de a fi cel mai bun.

Problema este cand adultii din jurul copiilor muta competitia de la copii la ei insisi. Cand creaza o miza personala in jurul copilului, cand sunt ei si copilul in competitie impreuna cu copilul.

Am vorbit des despre mamele care ar fi fost balerine dar pentru ca nu le-a iesit isi doresc sa faca “aia mica” balet de performanta chiar daca nu o prea ajuta fizicul sau despre tatii care vor “baieti Ronaldo”. Cand apare miza personala, cand devine despre mine ca parinte succesul copilului nu este bine deloc.

Hai sa vedem ce puteti face in calitate de  parinti/educatori sau antrenori bun pentru copii atunci cand abordati competitia in diverse forme:

  • Sa realizati ca, copiii vin cu misiunea si drumul lor iar voi sunteti doar insotitori, deci ei nu vor fi cine va doriti voi sa fie, sau vor fi, dar cu sacrificii enorme si nu cred ca un parinte/educator/antrenor isi doreste asa ceva pentru copil;
  • Sa mutati atentia de la dorinta, ambitia, proiectia, competitia si incrancenarea voastra la ei. Cum sunt ei? Le place competitia sau vor sa va faca doar pe plac? Au anxietate, isi schimba comportamentul si starea cand concureaza? Ii doare burta, devin apatici? Daca se intampla asta, nu aveti pur si simplu copii care sa fie competitivi si atunci ar trebui sa aveti multa grija la presiunea pe care o puneti pe ei;
  • Asigurati-va ca, copilul intelege corect competitia. Este corect sa se concentreze asupra procesului si nu asupra   rezultatului, este corect sa inteleaga ca este un singur castigator dar asta nu inseamna ca ceilalti sunt looseri, este corect sa interogheze ce a simtit, cum isi poate gestiona emotiile si cum poate invata ce este valoros din competitie, este corect sa se raporteze mai degraba la parcursul lui anterior decat exclusiv la parcursul celorlati.
  • Esecul nu este nimic altceva decat o parte din succes, as repeta asta obsesiv fiecarui copil si adult pentru ca frica de esec de fapt de foarte multe ori duce la imposibilitatea de a ajunge la succes. Una fara cealalta nu exista.

Finalizez povestind putin si despre avantajele cooperarii pe care mi se pare important sa le avem in minte de asemenea. Toate studiile facute pe competitie versus copoperare  arata ca, cooperarea stimuleaza:

  • performanta academica;
  • stima de sine;
  • motivatia intrinseca (va recomand sa cititi despre asta, este un motor fantastic);
  • abilitatile sociale;

Nu uitati ca copilul are nevoie sa fie iubit, asociaza asta cu capacitatea lui de a supravietui. Daca stie ca primeste iubire doar daca este bun, va simti o panica ingrozitoare. Iubirea nu trebuie sa fie niciodata moneda de schimb pentru performanta.

 

 

Pana la urma, cine trebuie sa puna limite copiilor?

In ultimul timp am tot avut discutii in diverse contexte despre limitele pe care parintii nu le pot pune copiilor.

Gradinitele in care fac mentorat se confrunta cu asteptarile unei parti dintre parinti de a le fi reglate limitele copiilor exclusiv la gradinita, unde sta copilul cel mai mult.

Am prieteni care ma abordeaza pentru ca nu se mai descurca cu comportamentul copilului. De regula mesajul merge in zona “vrem sa il crestem altfel decat am fost noi crescuti, in abuz si limitari. El e foarte destept si ne joaca pe degete, noi suntem fascinati de el, iar de la gradinita ne spun ca trebuie sa facem ceva acasa sa ii punem limite si noi nu stim nici cum, nici daca este necesar.” Sunt doar doua exemple, dar ele pot continua la nesfarsit.

Din dorinta de a nu mai fi abuzivi, cum au fost adultii din jur in generatia anterioara, parintii merg in zona opusa, aceea de a fi cat mai flexibili si permisivi. Asociaza totodata relaxarea copilului versus crisparea unui copil din generatiile trecute cu metoda buna de parenting.

Totodata, avalansa de informatii despre educatia cu blandete omniporezenta fie este expusa prost, fie inteleasa prost. Educatie cu blandete nu inseamna sa permiti orice si sa ajungi sa fii asuprit de propriul copil. Am auzit de nenumatate ori : “nu stiu ce sa fac cu el, suntem depasiti”, fraza insotita de o privire disperata a unui parinte care incearca sa isi indeplineasca cu intentii bune de asemenea rolul de parinte si nu mai reuseste sa iasa din bucla neputintei desi copilul este inca foarte mic. Este o iluzie insa sa crezi ca un copil mic fara limite va deveni un copil mare linistit sau un adult echilibrat.

Un alt motiv pentru care se intampla sa nu existe limite clare este pentru ca acestea cer consecventa si disciplina din parte parintilor iar asta este uneori obositor. Cand vii seara la de la birou si ai nevoie de putina limiste s-ar putea sa ti se para greu de suportat frustrarea copilului care se confrunta cu limite sau consecintele nerespectarii limitelor.

Sa va explic insa ce inseamna limite si de ce pe termen lung lipsa limitelor duce la deservicii majore pe care parintii le fac copiilor, avand cele mai bune intentii. Cum se mai poate spune: “drumul spre iad este pavat cu bune intentii”

Limitele sunt reguli, regulamente sau constrângeri impuse pentru a stabili cadru clar și coerent în comportamentul și acțiunile copilului. Aceste limite sunt stabilite  pentru a ghida și direcționa comportamentul copilului, pentru a-l învăța responsabilitatea, autocontrolul și regulile sociale.

Limitarea presupune, de asemenea, să stabilești așteptări clare și să impui consecințe pentru nerespectarea acestor așteptări. Aceste limite pot varia în funcție de vârstă, cultură și valori familiale, dar scopul lor principal este să creeze un mediu sigur, disciplinat și educativ pentru copil.

Una dintre cele mai importante responsabilități ale unui părinte este să ofere copilului o educație sănătoasă și echilibrată, iar stabilirea limitelor adecvate este parte importanta in acest proces. Limite clare nu inseamna doar disciplină, ci și dezvoltarea și încurajarea abilităților sociale și emoționale ale copilului.

In momentul in care parintele stabileste o limita clara si structurata in mod consecvent, el ajuta copilul sa se simta in siguranta si sa autoregleze.

Contrar intuitiei ca in stresezi daca pui limite, un copil cu limite clare  vede parintele ca pe un stalp pe care se poate baza si se simte ancorat, mai increzator si are incredere la randul lui in parinte.

Creșterea unui copil fără limite poate avea consecințe negative pe termen lung. Copiii care nu învață să respecte reguli și limite pot avea dificultăți în relațiile sociale, deoarece pot deveni egoiști sau neprietenoși. De asemenea, lipsa limitelor poate duce la comportamente periculoase sau nesănătoase, cum ar fi consumul de droguri sau implicarea în activități ilegale.

Copiii care cresc fără limite pot deveni și mai nesiguri și anxioși, deoarece nu au o structură și un ghid pentru a-și dezvolta încrederea și înțelegerea lumii din jurul lor. Fără limite, ei pot deveni prea încrezători sau prea nesiguri, ceea ce poate afecta negativ dezvoltarea lor emoțională și socială.

O limită sănătoasă ar putea fi cea referitoare la timpul petrecut în fața ecranului.  Părintele poate stabili un număr limitat de ore pe zi și poate impune consecințe, precum restricționarea accesului la ecran, dacă această limită este depășită. Prin aceasta, copilul învață să gestioneze timpul și să înțeleagă consecințele depășirii limitelor.

Un alt exemplu important se referă la limitele privind comportamentul social. Părintele poate stabili reguli clare cu privire la respectul și bunul comportament. Aceste limite îi ajută pe copii să învețe despre relații sănătoase și respect reciproc.

De exemplu, un părinte ar putea impune o regulă privind sărutul și îmbrățișarea doar cu permisiune și explică de ce este important să se respecte spațiul personal al altor persoane.

În concluzie, rolul părintelui în stabilirea limitelor sănătoase pentru copil este esențial pentru dezvoltarea copilului. Prin stabilirea unor limite clare și coerente, se oferă copiilor o bază solidă pentru dezvoltarea lor emoțională și socială.  Părinții  ar trebui sa vada limitele ca pe un instrument pentru a-și ghida copiii spre o dezvoltare sănătoasă.

In acelasi timp este important sa se inteleaga ca sarcina din pacate nu poate fi delegata. Chiar daca la scoala sau la gradinita se pun limite, fie ele vor fi respectate doar in cadrul respectiv, fie nu vor fi respectate deloc.

 

5 GRESELI PE CARE LE FAC ANTREPRENORII IN EDUCATIE LA INCEPUT DE DRUM

Există adevăr în zicala, „o greșeală este doar o oportunitate de creștere și învățare”. O eroare minoră poate fi văzută, de obicei, ca o lecție despre ce să nu faci, așa că nu-ți fie teamă să încurci din când în când, mai ales dacă ești proprietar de afaceri sau te gândești să-ți începi propria afacere. Odată ce știi ce să nu faci, ești cu un pas mai aproape de a ști ce să faci și cum să faci asta!

Acestea fiind spuse, nu există niciun motiv pentru care trebuie să faci singur acele greșeli pentru a învăța din ele. A învăța din greșelile altor antreprenori care au început înaintea ta este o modalitate excelentă de a asigura succesul, indiferent de efortul tău.

Mai jos sunt cinci greșeli comune pe care fiecare antreprenor in educatie care se afla la inceput de drum ar trebui să le evite.

Ai O MOTIVATIE INCORECTA DE A PORNI LA DRUM.

Sa incepi o scoala/gradinita/afterschool sau alta institutie educationala  din motivatii precum:

„am un copil si mi se pare ca am fost un bun parinte iar asta inseamna ca stiu sa fac educatie” sau

„m-am saturat sa fiu angajat si vreau sa am timp liber asa ca imi deschid gradinita” sau

„am un spatiu si nu am ce sa fac cu el si m-am gandit ca iubesc copiii si atunci gradinita este o alegere foarte buna pentru spatiul meu”

Decizia de a incepe o activitate care presupune o investitie pe termen foarte lung de timp si bani este o decizie care este corect sa fie luata obiectiv si nu bazat pe emotie. Ce trebuie sa stie orice antreprenor in educatie este ca un proprietar de gradinita lucreaza cel mai mult cu parintii si ceilalti stakeholderi iar lucrul cu copiii este doar o parte din activitatea antreprenoriala. De foarte multe ori trec zile intregi in care interactiunea directa a antreprenorului cu copiii este doar in trecere asadar, asa cum sa ai o brutarie nu inseamna sa faci paine, nici sa ai o gradinita nu inseamna sa predai.

De asemenea, cei mai multi dintre viitorii antreprenori isi imagineaza ca daca nu exista un cadru care sa presupuna un program standard, asta inseamna timp liber. Dar realitatea este ca un startup inseamna multe alte lucruri dar niciodata timp liber, cel putin in primii ani de activitate.

Sunt doar doua exemple care demonteaza motivatii initiale si care pot duce destul de repede antreprenorul intr-o zona de frustrare si disconfort. Un set de motivatii initiale corect identificare pastrea energia si puterea de munca pe termen lung si de aceea este foarte important sa descoperim „de ce-ul” care ne face sa demaram o activitate de acest fel.

NU CHELTUIESTI SUFICIENȚI BANI (SAU CHELTUIESTI PREA MULȚI)

Ca antreprenor, banii vor fi probabil o preocupare principala.

A nu evalua corect sau a nu evalua deloc investitia duce intr-o zona de haos.

Majoritatea antreprenorilor abia au bani de cheltuit.

Cei care au insa mentalitatea „trebuie să cheltuiești bani pentru a face bani” pot intra tot intr-o zona distructivă dacă este lăsată necontrolată. În schimb, ar trebui sa fii undeva la mijloc. Ține cont de cheltuielile și finanțele tale și învață să cheltuiești suficient, dar nu prea mult.

De asemenea invata sa corelezi cheltuielile cu etapele de investitie asa incat sa nu ramai in mijlocul procesului de startup fara resurse financiare.

TE GANDESTI CA LE FACI TU PE TOATE.

Motivatia acestei decizii de regula este legata de senzatia ca nu ai resurse, dar de cele mai multe ori tocmai acesta decizie te face sa cheltuiesti mult mai mult. Luand langa tine un mentor sau consultant cu experienta, mergi deja pe un drum batatorit cu solutii optimizate si riscul sa irosesti bani este mult mai mic.

alta motivatie poate fi „nu stie nimeni ca mine pentru ca eu imi cunosc produsul, eu am avut ideea, eu stiu nisaȚ.

Sigur este asa, dar asta nu inseamna ca un antreprenor are toate abilitatile din toate sferele de cunostinte presuruse de un proces de dezvoltare a afacerii. Fiind „om bun la toate” te poate duce usor intr-o zona de extenuare si demotivare fara reduceri semnificative de costuri, intr-un final.

 

ITI PUI PRODUSUL PE PRIMUL LOC SI UITI DE CLIENT SI COMUNICAREA CU EL

S-ar putea sa nu sune ca o greseala, dar de cele mai multe ori antreprenorii isi imagineaza ca totul este despre produs: Cum arata gradinita/scoala si programa folosita?

Asta rupe legatura importanta cu ce nevoi are clientul si cum reuseste sa comunice antreprenorul ca nevoile clientului vor fi implinite. Nu produsul plateste cheltuielile, clientul plateste chieltuielile iar asta este un reminder extrem de important pentru primii ani pe care ii dedici unei gradinite sau unui alt produs educational.

Mai ales in cazul lucrului cu copiii mici, care nu sunt consumatorii finali, (parintii lor sunt in aceeasi masura clienti), comunicare este uneori mai importanta decat cum arata spatiul sau cum arata procesul educational, desi este greu de crezut si acceptat.

FACI MARJELE DE PROFIT PREA MICI SAU PREA MARI

Marjă de profit sănătoasă este esențială pentru succesul tău. Setarea prea scăzută acum vă va face viața infinit mai dificilă în viitor. Acest lucru se datorează faptului că în cele din urmă va trebui să creșteți prețurile, iar apoi clienții tăi vor fi supărați. Este mai bine să setați imediat o marjă de profit realistă. Doar stabiliți costurile de producție și operare, determinați câtă flexibilitate aveți și apoi setați un preț rezonabil pentru a avea o marjă solidă. Nu-ți fie frică să ajungi prea sus la începutul lucrurilor.

In acelasi timp, marjele prea mari de profit stabilite din dorinta de a fi pe profit in prima zi de activitate, pot fi daunatoare in aceeasi masura daca sunt sunt adaptate la realitatea pietei.

Nu este ușor să fii antreprenor. Daca ar fi usor, toata lumea ar fi antreprenor, n-am avea loc unii de ceilalti si n-am mai avea de unde sa alegem angajati.

Vei face sigur greșeli, face parte din proces. Dar poti invata din greselile celorlalti si te poti pregati temeinic de la inceput pentru drumul tau. Asta va face procesul de inceput mult mai lin, solid si stabil.

 

Copilul, victima a bullyingului, are nevoie de ajutorul tau

Mi se pare ca exista o legatura puternica intre violenta care din pacate este atat de frecventa in familiile din Romania si  faptul ca ne aflam pe locul 3 din 42 in Europa la amploarea fenomenului bullying. Pentru ca, bullyingul incepe acasa si se termina la scoala.

Este complet gresit sa tratezi fenomenul bullying superficial, ignorand mesajele evidente sau cu afirmatii de genul “si eu pateam la fel si n-am murit”, “daca te bate colegul, te mai bat si eu”, “daca nu esti in stare sa te descurci, nu am ce sa iti fac”, “nu ma intereseaza pe mine prostiile astea, tu pune mana si invata!”. Copilul coplesit de fricam pentru care timpul se dilata si care ar da orice sa nu mai mearga la scoala, are nevoie de support, ajutor si empatie iar eu cred ca adultii sunt singurii care sunt in masura sa ajute la diminuarea acestui fenomen, atat cat poate fi el diminuat.

Exista foarte multe instumente, care se concentreaza pe dezvoltar

ea empatiei copiilor, pe oglindirea sentimentelor si pe validare.

Adica, parinte sau professor, adultul trebuie sa dea atentie acestui fenomen, sa se conecteze cu copilul, victima a bullyingului, sa il valideze si sa il inteleaga. Deasemenea, oricat de greu este, trebuie sa intelegem ca in bullying nu exista victima si agressor,, iar in calitate de parinte/ profesor trebuie sa intelegem ce furie, frustrare, tristate sau neimplinire determina agresorul sa aiba un astfel de comportament.

Am invatat recent un exercitiu care cred ca poate ajuta orice adult sa arate copiilor ce se intampla cu un copil, victima a bullyingului:

Rosie Dutton, o profesoara din Marea Britanie, le-a aratat elevilor ei ce se intampla cand hartuiesti pe cineva si ce are loc in sufletul acelei persoane.

Ea le-a aratat copiilor doua mere care aratau identic la exterior. Ceea ce copiii nu stiau este ca, inainte de curs, unul dintre mere fusese lovit de podea in repetate randuri (usor, pentru a nu-l strica, dar de mai multe ori). Cand un mar este lovit de multe ori, apar pete maronii (ca niste vanatai) pe pulpa fructului. Insa pe coaja nu se vede nimic. Ce-i drept, simti la atingere locurile in care marul a fost lovit – coaja este mai moale. Dar elevii lui Rosie Dutton nu au avut voie sa atinga merele, ci doar sa le priveasca.

Profesoara britanica le-a aratat copiilor cele doua mere. L-a luat pe cel pe care il lovise inainte si a inceput sa il insulte. A spus ca arata dezgustator, ca are o culoare oribila si codita prea scurta. Apoi, i-a incurajat si pe elevi sa insulte acel mar. Drept urmare, si ei au inceput sa se poarte urat cu fructul:

„Mirosi urat, marule!”

„Probabil ai viermi!”

„Nici nu stiu de ce mai existi!”

O singura fetita a refuzat sa jigneasca marul, dar cei mai multi copii au fost partasi la defaimare.

Apoi, a venit randul celuilalt mar, cel care nu patise nimic. Profesoara i-a rugat pe copii sa ii adreseze fructului cuvinte frumoase. Asa ca, elevii au inceput sa ii ofere complimente marului.

Dupa aceea, Rosie Dutton a luat cele doua mere, le-a aratat clasei si a inceput sa vorbeasca despre asemanarile lor. Merele inca aratau la fel la exterior. Profesoara a luat un cutit si a taiat fiecare mar pe jumatate.

Marul care fusese jignit era plin de „vanatai”, in timp ce fructul care primise complimente arata numai bun de mancat.

La finalul lectiei, profesoara si elevii au purtat o discutie despre ce se intampla cand insulti pe cineva, cand te iei de o persoana, cand esti un bully. Persoana jignita va arata la fel la exterior, dar sufletul sau va fi plin de vanatai. Este o lectie vizuala extraordinara, potrivita pentru copiii mai mici, ajutandu-i sa inteleaga efectele cuvintelor lor.

Mi se pare un exercitiu foarte bun pentru scoala si chiar Gradinita, pentru ca acceseaza zona de empatie a copiilor si cu siguranta genereaza un bun rezultat.

 

 

Poveste cu copii de scoala

foto Saul Pop

Sa zicem ca avem 5 copii de gradinita si de scoala care locuiesc intr-o baraca infioratoare, fara caldura si gaze, in camp. Au fost inscrisi la scoala de mama lor, in afara celui de 12 ani care nu a fost niciodata la scoala si oricum nu sunt bani si pentru rechizitele lui.

Cum au ajuns in camp atatia copii (plus unul pe drum si inca un sugar) si parintii aferenti, nu stiu. Lumea zice ca nu muncesc, ei spun ca muncesc la ferma pentru 20 de ron pe zi (faceti voi un calcul si aflati cat castiga pe luna). Oamenii spun ca nu merita ajutati, pentru ca tatal lor bea si nu munceste. Eu spun ca tocmai de-aia trebuiesc ajutati, pentru ca merita sa inteleaga ca universul nu inseamna analfabetism, batai, bautura si camp.

Continue reading Poveste cu copii de scoala