Blog Personal

Tag: iubirea de sine

Cum, fara asteptari?

mama si copilul

Tot aud in ultimul timp despre a trai in libertate deplina, fara asteptari. Cum adica, fara asteptari?

Pai si progresul nostru, a merge mai departe in viata avand un scop, o ratiune, niste ambitii personale si profesionale? Cum putem face lucruri, cum putem merge mai departe, daca suntem oameni normali, cu familii, copii, catei si locuri de munca, fara a asteptam nimic?

Eu astept tot timpul cate ceva: de la Dumnezeu sa ma tina sanatoasa, dar mai ales sa-i tina sanatosi pe cei pe care ii iubesc pana la stele, de la copiii mei sa fie fericiti si sa creasca in pace, de la univers sa imi ofere cand si cand, ca din senin, o raza de soare, un curcubeu, o ploaie de vara, o oportunitate, o iubire frumoasa. Am si asteptari concrete, cotidiene, cum ar fi sa se aprinda lumina cand apas pe buton, sa porneasca masina si cand sunt -25 de grade, sa gasesc deschis la magazin cand merg la cumparaturi.

Pleaca, nu mai sta!

rrem

Obisnuiesc ca din cand in cand sa plec singura undeva. Iar asta ma duce cu gandul la prima escapada de felul asta. Erau copiii mai mici iar eu intr-o perioada atat de incarcata, incat doar cand auzeam „mama” ma incordam toata. M-am gandit ca daca plec, or sa mai strige si „tata”. Si asa mi-am facut bagajul, am aranjat programul lor ca o mama responsabila si dusa am fost….vreo 20 de km pe autostrada spre Ploiesti pana la primul gand „rau”. Apoi m-au lovit pe rand, nu neaparat in ordinea asta, dar fiecare de mai multe ori: „sunt mama rea” „ma simt vinovata” „ce o sa fac eu singura undeva” „o sa fie oribil” „nu o sa am cu cine sa vorbesc” „o sa plang in camera singura de dorul lor”…ma rog, o serie mult mai lunga, dar a fost demult si nu imi amintesc chiar tot ce-mi trecea prin minte. Oricum a fost o lupta de lamurire cu mine ca sa nu fac cale intoarsa acasa. Si asa am ajuns la destinatie. Evident, m-am gandit sa dorm doua ore si apoi sa decid daca ma intorc acasa.

Cine intoarce capul pe strada dupa un suflet?

picioarePrima fraza din orice curs de comunicare, dupa ce se prezinta profesorul, este legata de importanta primei impresii. Etichetam pe oricine, uneori decisiv, pana deschide gura. Ceea ce este bine de stiut.

Problema este ca inca traim intr-o societate in care se deschid usi cand le fortezi cu un pantof de firma, cu un ceas scump, cu o masina “care sa te reprezinte” daca esti barbat, sau cu un bust generos, o pereche de buze noi sau, mai degraba, cu totul, infatisarea copy/paste care le face pe toate tinerele intre 17 si 35 de ani sa arate la fel.

Si atunci, ce te faci cand vrei sa ai imagine?

Faci credit sa platesti un bust nou, in loc de masterat, cu speranta ca o imagine voluptuoasa te ajuta sa-ti achiti si rata la banca?

Copilul care era invaluit in lumina gri

copil lumina gri

A fost o data o copilas frumos, vioi, destept, dar invaluit intr-o lumina gri. Unde mergea, lumina mergea cu el. Degeaba incerca sa fuga, sa se ascunda, sa o roage sa plece….lumina mergea alaturi de el permanent.

Copilasul credea ca, din pricina luminii, toata lumea rade de el. Nu prea incerca sa aiba prieteni sau sa se joace jocuri noi, pentru ca de cate ori a incercat, instinctul ii soptea ca din cauza luminii gri nu va reusi si atunci nici macar nu mai incerca. La un moment dat s-a resemnat. S-a gandit ca el nu e ca ceilalti pur si simplu. Ca lumina gri va sta acolo tot timpul si ca el va trebui sa traiasca cu ea. Era trist si abatut, dar ce putea face, incercase orice. Din copilul vioi si frumos, treptat fetisoara lui capatase o mina trista si era mereu abatut si usor aplecat.

E greu sa transpiri facand ce nu-ti place

performace-coverage

Am fost antrenata pentru performanta de mica. De pe la 6 ani. Cand copiii ieseau la joaca, eu eram la antrenament. In loc de tabara, eu eram in cantonament, iar in timp ce vecinii mei se jucau pentru ca asa voiau, eu jucam pentru ca asa trebuia.
Mi se spunea ca totul avea o finalitate. In loc ”sa pierd vremea jucandu-ma, ajungeam campioana si plecam in strainatate”. Si am ajuns dupa vreo 6-7 ani de munca, stres, emotii si o tona de critici primite de cate ori nu castigam. Si nu castigam mereu … caci, deh, e un singur castigator si restul invinsi, asa-i viata.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén