Cand ma gandesc la copilarie imi aduc aminte cum mergeam cu bunica mea la camp, la o zi de munca pentru ea, dar de distractie pentru mine. La ora pranzului ne asezam in tarana, iar pe un prosop facut chiar de ea, scotea din sacosa cateva bunatati ce urmau sa ne tina de foame pana seara, cand ajungeam acasa. Printre ele se afla si nelipsita bucata de branza din care taiam iute o felie, o asezam pe paine si savuram fiecare inghititura.
Cu timpul, locul feliei de branza l-a luat o pasta, cam cu acelasi gust, cunoscuta sub denumirea de „branza topita”, buna de altfel, usor de intins si de mentinut pe paine in comparatie cu telemeaua clasica.
