Tag Archives: scoala parintilor

Copilul, victima a bullyingului, are nevoie de ajutorul tau

Mi se pare ca exista o legatura puternica intre violenta care din pacate este atat de frecventa in familiile din Romania si  faptul ca ne aflam pe locul 3 din 42 in Europa la amploarea fenomenului bullying. Pentru ca, bullyingul incepe acasa si se termina la scoala.

Este complet gresit sa tratezi fenomenul bullying superficial, ignorand mesajele evidente sau cu afirmatii de genul “si eu pateam la fel si n-am murit”, “daca te bate colegul, te mai bat si eu”, “daca nu esti in stare sa te descurci, nu am ce sa iti fac”, “nu ma intereseaza pe mine prostiile astea, tu pune mana si invata!”. Copilul coplesit de fricam pentru care timpul se dilata si care ar da orice sa nu mai mearga la scoala, are nevoie de support, ajutor si empatie iar eu cred ca adultii sunt singurii care sunt in masura sa ajute la diminuarea acestui fenomen, atat cat poate fi el diminuat.

Exista foarte multe instumente, care se concentreaza pe dezvoltar

ea empatiei copiilor, pe oglindirea sentimentelor si pe validare.

Adica, parinte sau professor, adultul trebuie sa dea atentie acestui fenomen, sa se conecteze cu copilul, victima a bullyingului, sa il valideze si sa il inteleaga. Deasemenea, oricat de greu este, trebuie sa intelegem ca in bullying nu exista victima si agressor,, iar in calitate de parinte/ profesor trebuie sa intelegem ce furie, frustrare, tristate sau neimplinire determina agresorul sa aiba un astfel de comportament.

Am invatat recent un exercitiu care cred ca poate ajuta orice adult sa arate copiilor ce se intampla cu un copil, victima a bullyingului:

Rosie Dutton, o profesoara din Marea Britanie, le-a aratat elevilor ei ce se intampla cand hartuiesti pe cineva si ce are loc in sufletul acelei persoane.

Ea le-a aratat copiilor doua mere care aratau identic la exterior. Ceea ce copiii nu stiau este ca, inainte de curs, unul dintre mere fusese lovit de podea in repetate randuri (usor, pentru a nu-l strica, dar de mai multe ori). Cand un mar este lovit de multe ori, apar pete maronii (ca niste vanatai) pe pulpa fructului. Insa pe coaja nu se vede nimic. Ce-i drept, simti la atingere locurile in care marul a fost lovit – coaja este mai moale. Dar elevii lui Rosie Dutton nu au avut voie sa atinga merele, ci doar sa le priveasca.

Profesoara britanica le-a aratat copiilor cele doua mere. L-a luat pe cel pe care il lovise inainte si a inceput sa il insulte. A spus ca arata dezgustator, ca are o culoare oribila si codita prea scurta. Apoi, i-a incurajat si pe elevi sa insulte acel mar. Drept urmare, si ei au inceput sa se poarte urat cu fructul:

„Mirosi urat, marule!”

„Probabil ai viermi!”

„Nici nu stiu de ce mai existi!”

O singura fetita a refuzat sa jigneasca marul, dar cei mai multi copii au fost partasi la defaimare.

Apoi, a venit randul celuilalt mar, cel care nu patise nimic. Profesoara i-a rugat pe copii sa ii adreseze fructului cuvinte frumoase. Asa ca, elevii au inceput sa ii ofere complimente marului.

Dupa aceea, Rosie Dutton a luat cele doua mere, le-a aratat clasei si a inceput sa vorbeasca despre asemanarile lor. Merele inca aratau la fel la exterior. Profesoara a luat un cutit si a taiat fiecare mar pe jumatate.

Marul care fusese jignit era plin de „vanatai”, in timp ce fructul care primise complimente arata numai bun de mancat.

La finalul lectiei, profesoara si elevii au purtat o discutie despre ce se intampla cand insulti pe cineva, cand te iei de o persoana, cand esti un bully. Persoana jignita va arata la fel la exterior, dar sufletul sau va fi plin de vanatai. Este o lectie vizuala extraordinara, potrivita pentru copiii mai mici, ajutandu-i sa inteleaga efectele cuvintelor lor.

Mi se pare un exercitiu foarte bun pentru scoala si chiar Gradinita, pentru ca acceseaza zona de empatie a copiilor si cu siguranta genereaza un bun rezultat.

 

 

Cateva idei despre inscrierea la scoala

Recent am organizat un workshop marca “Scoala Parintilor”  pentru parinti care urmeaza sa inscrie copiii la scoala si, bazandu-ma pe preocuparile  lor legate de scoala am structurat cateva puncte de interes legate de acest subiect:

  1. Calendarul pentru etapele inscrierii la scoala se stabileste prin Ordin de Ministru si se da publicitatii in preajma fiecarui inceput de an calendaristic, dar asta nu inseamna ca nu poate fi cautata viitoarea scoala mai devreme.
  2. Scoala se alege in primul rand tinand cont de proximitate. Copilul tau nu va vrea sa petreaca doua ore pe drum zilnic, crede-ma!
  3. Cand alegi scoala, fii atent care este programul scolii. Daca este o scoala foarte aglomerata poate sa invete de la 11 la 15 si s-ar putea sa incomodeze foarte tare programul familiei acest fel de orar. Deasemenea, vezi daca au scoala dupa scoala sau daca este un after school disponibil pe traseul dintre scoala si casa. Eu personal recomand ca, daca exista vreo varianta in care copilul sa stea acasa dupa scoala, macar la clasele primare, sa alegeti aceasta varianta. Mi se pare foarte lung un program de 10 ore la aceasta varsta.
  4. La clasa pregatitoare nu se dau teme. Iar mai tarziu scolarul trebuie faca temele singur. Acesta este rolul temelor, in nici un caz rolul lor nu este sa le reamintim membrilor familiei materia scolara. Atentie mare la invatatoarele zeloase care parcurg materia de clasa I la clasa pregatitoare, sau care dau teme excesive in ciclul primar. Nu este in regula si nu ajuta.
  5. Alegeti invatatoarea sau invatatorul dupa cum simtiti voi si copilul. Nu dupa recomandare. Daca va vorbeste doar despre ea/el si ce planuri are cu clasa, daca pare ca este concentrata pe ea si nu pe copii, daca vedeti un avant in a pedepsi continuu, daca simtiti un sentiment de scolar scos la tabla in preajma ei, mai cautati si alte variante.
  6. Invatatorul potrivit este cel care reuseste sa se conecteze cu fiecare copil in parte. Poate sa fie extraordinar de bine pregatit din punct de vedere academic, dar sa nu reuseasca sa transmita copiilor ce are de transmis.
  7. Nu va grabiti daca copilul nu are varsta obligatorie pentru inscrierea la scoala. Pot sa fie bine pregatiti din punct de vedere academic, dar se poate sa nu fie pregatiti emotional pentru aceasta schimbare majora. Cel mai bine este sa intrebati educatoarea despre momentul potrivit pentru inscriere. Ea vede si altceva decat vedeti voi.  Totusi, trebuie sa stiti ca daca merge la pregatitoare si nu se poate acomoda, il puteti retrage fara nicio explicatie si reinscrie anul urmator.
  8. Odata aleasa scoala, mergeti sa o vedeti, parcurgeti drumul impreuna, cumparati rechizite si faceti planuri. Dupa ce incepe scoala, tineti aproape de ceea ce se intampla, asculta zilnic ce a fost bine si rau la scoala, fiti prezenti si oferiti suport si intelegere copilului in acest inceput important pentru el si transmiteti permanent sustinere neconditionata.
  9. In scoala primara copilul trebuie sa dezvolte stima de sine, sentimentul ca poate, spiritual de echipa. Este esential sa nu se puna presiune pe copii, sa nu fie obsesiv comparati intre ei si din punctul meu de vedere in niciun caz sa nu mearga la concursuri scolare.
  10. Copiii invata in continuare prin joc. Au nevoie de autonomie si libertate si nu trebuie sa fiti surprinsi ca nu dau doi bani pe teme si nu au nici o pornire spre autodisciplina, isi pierd ghiozdanul, hainele si pare ca nu se vor da niciodata pe brazda.
  11. Indiferent cat va straduiti sa faceti alegerea corecta, se poate sa o dati in bara cu scoala. Asta nu inseamna ca ati distrus copilul pe viata. Totul poate fi schimbat, schimbarile in bine se asimileaza foarte repede iar schimbarile, in general, nu traumatizeaza copilul asa de tare precum isi imagineaza parintii.

sursa foto: www.allevents.in

Daca vrei sa creasca bine, lasa-l sa creasca!

La varsta fiului meu, 11 ani si jumatate, am plecat insotita de doua fetite de 9 ani la Sfantu Gheorghe, urmand sa ne astepte la gara un antrenor. Antrenorul nu era acolo, nu mai stiu de ce si nici nu cred ca s-a obosit cineva vreodata sa imi spuna de ce. Cert este ca m-am trezit fiind cea mai mare dintr-un grup de copii, intr-o gara la ora 10 seara, cu cativa oameni care nu vorbeau romana desi eram in tara mea. Nu stiu ce a fost in suflletul tatalui meu cand am sunat acasa, dar stiu ca mi-a spus: “Tu te descurci, stai linistita, o sa fii bine, iar asta mi-a dat o liniste incredibila!” Am fost in stare sa explic cine sunt si ce fac eu acolo si s-a gasit o solutie pentru noi pana a doua zi, cand si-a adus aminte grupul nostru ca existam. Imi amintesc de aceasta intamplare de fiecare data cand vad un parinte care insista sa faca pentru propriul copil ce el, copilul, s-ar descurca foarte bine sa faca singur.

Mi-am amintit intamplarea si ieri, cand mi-a povestit una dintre colegele mele ca avem un baietel la after school care a iesit dezbracat din baie spunand ca el nu stie sa se stearga. Va dati seama ce a simtit el?

Sigur, am scris mai sus doua exemple de copii mari, dar totul incepe inca de la gradinita. La interviul de inscriere, toata lumea vorbeste aproape exclusiv despre achizitii academice.

In ce limba predati? Ce materii aveti? Ce optionale?

Cam cat lucreaza zilnic, ca al meu face de acasa socoteli si stie litere si nu vreau sa regresesze?

Nu ca-i al meu, dar sa stiti ca este foarte avansat!

Cand il iau, as mai lucra pe caiete ceva!

Credeti sau nu, intrebarile de mai sus le pun de regula parinti de copii de 2-3 ani si le pun cu cea mai profunda dragoste pentru copii si cu o frica la fel de profunda ca nu vor fi ai lor copii, la fel de buni ca ceilalti. La ce, oare sa fie buni? Ca astazi nici nu stim pentru ce ii pregatim academic, ce meserii vor mai exista peste 20 de ani si ce vor trebui sa stie.

Bine, bine, sa stie engleza, karate, balet, franceza si sah, dar, sa se imbrace si sa se dezbrace? Sa manance altfel decat pasat? Sa mearga la toaleta? Sa se stearga la fund? Sa imparta ce este al lui?

Daca eu voi mai avea un copil mic, sau daca as fi  in locul fiecarui parinte de copilas mic, as incerca sa nu fac in locul lui nimic din ce poate sa faca singur. Nu as permite niciunei bone sa se faca indispensabila, niciunuia dintre bunici sa isi arate iubirea excesiva facand lucruri in locul copilului. Si in niciun caz nu as mai face lucruri in locul copilului meu pentru ca ma grabesc si nu am timp sa il astept. L-as lasa sa isi puna pantofiorii invers, sa isi buna bluza pe dos, sa se lege gresit, sa isi puna geaca singur. Nu i-as indesa caciula pe cap, l-as lasa sa se umple de apa si noroi apoi sa se schimbe, sa puna mainile peste tot chiar daca le baga in gura……l-as lasa!

Eu cred foarte mult ca stima de sine si increderea in propia persoana nu se construieste cand repetem obsesiv copilului “tu esti cel mai bun” ci atunci cand el vede ca se poate descurca singur in cat mai multe situatii. Atunci cand simte ca si daca a dat-o in bara, poate repara. Atunci cand isi da seama ca poate singur sa isi duca si reusitele, dar mai ales esecurile.

Dupa mine, cel mai bun mod de a ne raporta la cresterea copilului, este sa ii stam in spate si  sa ne gasesca acolo la nevoie, cand se intoarce spre noi, nu sa il ducem noi in fata unde ne dicteaza ambitiile, sperantele dar mai ales fricile noastre. Cum bine am ascultat ca spunea Oana Moraru recent, “Daca vreti sa cresteti copii buni, de success, lasati-i in pace sa creasca!”

Cat de mult parenting?

Intalnesc destul de des oameni care se straduiesc sa invete de la alti oameni cum sa isi traiasca viata. Cum sa iubeasca, cum sa isi conduca afacerea, dar mai ales, ma gandesc la parinti care incearca cu disperare sa invete cum sa isi creasca copilul. Care merg din curs in curs si din lectura in lectura, traind din ce in ce mai mult un sentiment de vinovatie ca nu reusesc sa faca lucrurile ca la carte.

Sigur ca orice partinte isi doreste sa fie cel mai bun parinte din lume, dar ce vreau sa spun este ca si parentingul este o moda care se schimba, la fel ca orice moda, o data la cateva sezoane.

parentingul, o moda care se schimba.

Continue reading Cat de mult parenting?

Copiii invata de la oameni pe care ii plac si care ii plac, la randul lor!

draga missAcum putin timp citeam o postare a D-lui Serban Iosifescu, despre ierarhia instalata in invatamant: educatoare, invatatoare si profesori. Cu cat copiii cu care se lucreaza sunt mai mari, cu atat profesorul are mai multa importanta.

Eu nu inteleg deloc ierarhia aceasta si as indrazni sa spun chiar ca ar trebui ca o mare parte dintre invatatori si profesori sa priveasca atent un educator bun si sa „fure” meserie. Sa va spun de ce.

Continue reading Copiii invata de la oameni pe care ii plac si care ii plac, la randul lor!